MASURILE SPECIALE ASIGURATE DE POLIȚIȘTII CONSTĂNȚENI ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE SFINTELE PAȘTI

0
768

Peste 400 de poliţişti constănţeni vor fi prezenţi la datorie, în perioada Sărbătorilor de Paşti, pentru a desfăşura activităţile specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică şi prevenirii şi combaterii faptelor antisociale care ar putea afecta climatul general de siguranţă în această perioadă.

Fiind cunoscut faptul că în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paşti şi în timpul acestora au loc manifestări religioase cu participarea unui public numeros ce se va deplasa spre lăcaşurile de cult din judeţul Constanţa, se impune luarea unor măsuri corespunzătoare din partea poliţiştilor pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

În acest sens, polițiștii constănțeni vor stabili de comun acord cu reprezentanţii Jandarmeriei Constanța, modul de dispunere şi acţiune al dispozitivelor mixte de ordine şi siguranţă publică în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.

Astfel, echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere cât şi echipaje de siguranţă publică vor fi prezente în preajma bisericilor din municipiul Constanţa, în special în zona Catedralei ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel”, bisericii ,,Sfânta Maria” și bisericii ,,Sf. Mina”, acolo unde vor fi restricții de circulație pe strazile Arhiepiscopiei, bulevardul Marinarilor și bulevardul Elisabeta, șoseaua Mangaliei sau strada Soveja.

De asemenea, efective de poliţişti în uniformă dar şi în ţinută civilă vor fi prezenţi în locurile aglomerate din preajma lăcaşelor de cult pentru a preveni furturile din buzunare şi din poşete.

În zonele cu aflux de credincioşi sau turişti se vor pregăti rezervele de intervenţie pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, care, să poată acţiona pentru întărirea elementelor de dispozitiv existente, în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale vor monitoriza stările conflictuale şi vor intensifica în zona lăcaşurilor de cult, a barurilor, discotecilor şi a altor locuri pretabile săvârşirii infracţiunilor activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor de natură judiciară.

Se va asigura prezenţa activă a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele adiacente lăcaşurilor de cult, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele artere rutiere.

Poliţiştii constănţeni vor acţiona în întregul judeţ, în vederea asigurării unui sistem integrat de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale şi pentru desfăşurarea în condiţii optime de siguranţă a activităţilor tradiţionale din această perioadă.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply