Ministrul Educației le cere primarilor să investească în școli

0
709

scoala-europeana (Small)

Mircea Dumitru, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, invită autoritățile locale să se alăture unui demers ale cărui obiective sunt susținerea mai puternică a educației și îmbunătățirea condițiilor de activitate din școlile românești în perspectiva începerii unui nou an școlar.

‘Parteneriatul pentru o școală mai bună’ vizează implicarea tuturor factorilor responsabili — minister și autorități locale — într-un proces de colaborare în interesul superior al generațiilor de elevi care, de fapt, înseamnă viitorul României.

‘Atunci când vorbim despre școală vorbim, de fapt, despre modul cum înțelegem să dăm formă viitorului nostru. Or, el nu se poate contura fără implicarea noastră constantă, nepartizană și cu viziune. Îmi exprim speranța că noul an școlar este, și cu ajutorul dumneavoastră, mai bine pregătit pentru elevi și profesori. Că, împreună, putem contura lumea în care orice vis este permis pentru copiii noștri, dând, astfel, sens viitorului lor’, declară ministrul Mircea Dumitru.

Vă prezentăm, în continuare, textul complet al ‘Parteneriatului pentru o școală mai bună’ propus de ministrul Mircea Dumitru, aici: observator.ro


Publicitate https://www.mangalianews.ro/



Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply