Fără îndoială, cel mai cunoscut proces al tuturor timpurilor este procesul lui Iisus.
Prin predicile sale de valorizare a ființei umane și prin propagarea concepției potrivit căreia Dumnezeu este, în esență, iubire și nu reguli, Iisus a pus în pericol un întreg sistem social, economic și religios. Sau cel puțin așa au crezut liderii religioși iudei. De aici s-a născut și necesitatea acestora de a-și proteja interesele și de a-l elimina fizic pe Iisus.
Procesul
Din cele patru evanghelii aflăm că „procesul” a durat aproximativ cincisprezece ore, timp în care au avut loc cinci înfățișări (ședințe). Astfel, procesul a debutat cu reținerea lui Iisus în Grădina Ghetsimani, în miez de noapte și cu interogarea sa de către fostul mare preot Anna. Acesta s-a rezumat la a face o cercetare prealabilă a cazului dar neavând atribuțiuni jurisdicționale l-a trimis pe Iisus în fața supremului tribunal religios iudeu, Sanhedrinul.
Împotriva tuturor regulilor de procedură ale timpului, Sanhedrinul s-a întrunit în miez de noapte, nestatutar, cu doar o parte din cei 71 de înalți prelați și a procedat la audierea lui Iisus. În sala pietrelor cioplite, încălcarea normelor de procedură penală a fost trecută cu vedere de către marele preot Caiafa dată fiind convingerea acestuia potrivit cu care „mai bine să moară un om pentru popor decât să piară tot poporul”. Această falsă necesitate de a proteja Templul și poporul iudeu a fost însușită rapid de majoritatea arhiereilor devenind de îndată izvor interminabil de abuzuri procesuale.
Lui Iisus i-au fost încălcate rând pe rând toate drepturile: a fost reținut fără a fi învinuit de ceva, nu s-a bucurat de prezumția de nevinovăție, a fost lipsit de apărare calificată, a fost lovit înainte de a fi fost declarat vinovat pentru ceva, ședința s-a ținut noaptea în secret și nu ziua în public, termenele consecutive au fost acordate fără a se respecta intervalul legal de „o zi solară întreagă” iar judecătorii au administrat probe doar în detrimentul acuzatului fără a se preocupa în vreun fel de apărarea acestuia.
De departe însă, cel mai însemnat abuz procesual, a fost comis sub aspectul probațiunii, în sensul că acuzele aduse nu au fost dovedite cu minimum doi martori, așa cum se preciza în Legea acelor vremuri. Chiar și așa, în lipsa oricărui element probatoriu, Iisus a fost declarat vinovat de blasfemie, faptă ce atrăgea, conform Legii, sentința capitală. Cu toate acestea, arhiereii nu au putut executa ei înșiși sentința deoarece singurul care putea decide într-un astfel de caz era guvernatorul roman al provinciei.
În aceste condiții, cel mai probabil, în dimineața zilei de 7 aprilie 30 d.Hr., Sanhedrinul l-a trimis pe Iisus în fața lui Pilat din Pont pentru a fi judecat.
A treia ședință s-a desfășurat în pretoriul reședinței lui Pilat din fortăreața Antonia. Ședința însă s-a încheiat rapid dat fiind faptul că Pilat nu l-a considerat pe Iisus vinovat de vreo faptă gravă, potrivit legilor romane. Mai mult, aflând că Iisus este originar din Galilea, Pilat și-a declinat competența în favoarea tetrarhului Irod Antipa, adică în favoarea administratorului Galileii.
De aceea, Iisus și acuzatorii săi, au fost nevoiți să se deplaseze la Palatul Hasmonean, reședința lui Irod Antipa, pentru a patra ședință de judecată.
Procedând doar la o examinare sumară a cazului, Irod Antipa s-a declarat necompetent pentru a pronunța pedeapsa capitală. Circumstanțele cazului l-au determinat pe Irod Antipa să dea dovadă de prudență maximă dat fiind faptul că tot el a fost acela care cu numai un an în urmă hotărâse uciderea predicatorului Ioan Botezătorul. Simțind pericolul unei revolte populare Irod Antipa a refuzat să îl judece pe Iisus. În același timp, a evitat să îl declare nevinovat pentru a nu-și atrage mânia arhiereilor.
În fața acestui veritabil conflict negativ de competență, înalții prelați au hotărât să se întoarcă la reședința lui Pilat și să forțeze obținerea sentinței capitale prin schimbarea încadrării juridice din blasfemie în lezmajestate.
A cincea și ultima dintre ședințe a fost ceva mai amplă. Pilat a încearcat să îl audieze pe Iisus, dar Iisus a separat în mod categoric judecata pământeană de judecata celestă, declarând că „împărăția mea nu este de aici”. Debusolat, Pilat a recurs la o stratagemă, respectiv la valorificarea cutumei eliberării unui acuzat în zi de sărbătoare prin votul popular per acclamationem.
Iisus a pierdut (din perspectiva pământeană) în favoarea răufăcătorului Baraba, deoarece arhiereii au avut grijă să influențeze votul mulțimii adunate în fața fortăreței. Soarta lui Iius a fost pecetluită. Tot ceea ce a mai putut face Pilat a fost să se spele pe mâini.
Sentința ce a urmat a fost dură, nedreaptă, rece, implacabilă: Ibis ad crucem!
Imediat a fost întocmită minuta ședinței. Pe o tabliță (titulus) a fost înscris motivul condamnării la moarte prin crucificare (causa poenae): Iisus Nazarenus Rex Iudaeorum.
Soldații romani au executat de îndată cumplita sentință.
Regimul probatiunii
Vă invităm să citiți continuarea AICI. Luni, 2 mai 2016.
