Sâmbătă, 2 aprilie, o zi plină de accidente rutiere în județul Constanța

0
802
accident-ziua-constanta
Potrivit Serviciului Rutier, sâmbătă, 2 aprilie, în jurul orelor 2.06, un bărbat în vârstă de  25 ani din Mangalia, în timp ce conducea un autoturism marca  Renault Clio pe DN 39, dinspre 2 Mai către Vama Veche, ajungând în apropierea KM 50+900M, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe câmp, pe partea dreaptă având în vedere același sens de mers, rănindu-se uşor. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Mangalia, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, în jurul orelor 14.00, un bărbat de 30 ani din Mangalia a condus motocicleta marca Yamaha, pe DN3, dinspre localitatea Băneasa către localitatea Lipnița şi ajungând în zona km. 164+600m, din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului (curbă deosebit de periculoasă şi pantă cu înclinaţie 10%), a derapat, a părăsit partea carosabilă către dreapta şi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului motocicletei.
În jurul orelor 17.45, un bărbat de 61 ani din Constanţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus autoturismul   marca Daewoo Matiz, pe șoseaua Mangaliei, pe banda adoua dinspre strada Caraiman către strada Pandurului şi ajungând în zona Peco Moll, a  accidentat o femeie de 20 ani din Constanţa, care s- a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea dreaptă a conducătorului auto. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Serviciul Rutier a mai transmis faptul că în jurul orelor 18.34, o femeie de 39 ani din Ovidiu, a condus autoturismul   marca Opel Vectra pe strada Năvodari din comuna Lumina, dinspre DN22 către Năvodari şi ajungând la trecerea pentru pietoni de lângă intersecţia cu strada Mare, a accidentat o femeie de 47 ani din Lumina, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea stânga a conducătorului auto.  În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoara a pietonului.
Sîmbătă seara, în jurul orei 19.15, un bărbat de 35 ani din Poarta Albă, a condus autoturismul  marca VW Jetta, pe strada Mircea Eliade din oraşul Murfatlar, dinspre strada Bucureşti către strada Nichita Stănescu şi ajungând în zona Primăriei Murfatlar, a accidentat o fetiță de 10 ani din Murfatlar, care s- a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea dreaptă a conducătorului auto.  În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei.
Tot sâmbătă seară a avut loc un accident în urma căruia trei persoane au rămas încarcerate. Totul s-a petrecut la ieșirea din localitatea 23 August. În urma impactului, o femeie și-a pierdut viața, iar doi bărbați au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

ziuaconstanta.ro, 02.04.2016.





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply