În dezbatere publică: Acordarea de finantări nerambursabile pentru programul SPORTUL PENTRU TOTI – 2016

0
878

Sportul-pentru-Toti

DOCUMENTAŢIA

pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect

în vederea acordării de finanţări nerambursabile pentru

structurile sportive din municipiul Mangalia, în cadrul programului sportiv de utilitate publică

„Sportul pentru toţi – 2016”

Publicitate https://www.mangalianews.ro/
  1. Cadrul legal general

Art.1. Cadrul legal al finanţării proiectelor pentru susţinerea, programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi, în cadrul programelor  Municipiului  Mangalia, prevăzute în prezentele metodologii, este:

– Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru

activităţi nonprofit de interes general;

– Legea nr. 69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din

fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport

judeţene şi ale municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea nr. 15 din 23.02.2016 a Consiliului Local al Municipiului Mangalia  privind  rectificarea dezechilibrului bugetului de venituri si cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul financiar 2016 aprobat prin H.C.L. nr. 6 din 15.02.2016.

  1. Programul sportiv de utilitate publică pentru susţinerea proiectelor de finanţare nerambursabilă ”Sportul pentru toţi 2016”

Art.2. Scop: Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea liberă a

exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat sau independent, astfel încât este necesară asigurarea cadrului pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a populaţiei şi consolidarea metodelor de socializare ale cetăţenilor.

Art.3. Obiective:

(1). Încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni;

(2). Atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, fără discriminare, în mod liber şi voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive.

(3). Susţinerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcţie de valoarea, tradţia şi gradul de dezvoltare a fiecaruia la nivel naţional şi internaţional.

Art.4.

(1). Finanţarea în cadrul programului, în baza bugetului aprobat:  Municipiul Mangalia  finanţează programul  pentru sportul pentru toti:

– structurilor sportive fără scop patrimonial, care au sediul în municipiul Mangalia;

– asociaţiilor sportive, care au sediul în municipiul Mangalia;

– cluburilor sportive, unităţi de învăţământ cu program sau profil sportiv,   cluburile copiilor şi elevilor, care au sediul în municipiul Mangalia;

III. Definiţii

Art.5. În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum urmează:

  1. solicitant – orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial care depune o propunere de

proiect.

  1. finanţare nerambursabilă – alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local;
  2. contract de finanţare nerambursabilă – contract încheiat, în condiţiile legii, între o autoritate

publică, denumită în continuare autoritate finanţatoare, şi un beneficiar;

  1. beneficiar – solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă în urma

aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte;

  1. cheltuieli eligibile – cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanţarea nerambursabilă
  2. structuri sportive – asociaţii de drept privat sau instituţii de drept public, constituite sau

înfiinţate, după caz, în scopul organizării şi administrării unei activităţi sportive şi care au drept

obiectiv uneia sau mai multor discipline sportive, practicarea acestora de către membrii lor şi

participarea la activităţiile şi competiţiile sportive

  1. certificat de identitate sportivă – act oficial prin care se atestă calitatea de structură sportivă
  1. Principii de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila
  2. a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar;
  3. b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
  4. c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
  5. d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
  6. e) excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate urmărind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare;
  7. f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, cu excepţia fondurilor financiare cheltuite de beneficiar pentru continuarea programului, în limita plafonului de cofinanţare prevăzut la lit. g);
  8. g) cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de minimum 10% din valoarea totală a finanţării.

METODOLOGIA PENTRU

SELECŢIA DE PROIECTE DIN CADRUL PROGRAMULUI SPORTIV DE

UTILITATE PUBLICĂ ”SPORTUL PENTRU TOŢI”

CAPITOLUL I

Condiţii şi criterii de eligibilitate pentru proiectele depuse în vederea finanţării

Art.1. – Sunt eligibile proiectele structurilor care:

  1. a) se înscriu în tema şi priorităţile concursului;
  2. b) asigură (şi fac dovada) contribuţiei proprie şi atrasă (în bani şi/sau valorizată) de minim 10% din

valoarea proiectului de tineret;

  1. c) realizează cel puţin punctajul minim de apreciere (50 puncte);
  2. d) respectă prevederile legale în vigoare cu privire la normele financiare pentru activitatea sportivă,

conform Hotărârii Guvernului României nr. 1447/ 2007 cu modificările şi completările ulterioare;

  1. e) se încadrează în perioada de derulare stabilită pentru concurs, perioadă precizată în Anunţul de

participare publicat în Monitorul Oficial şi pe site-ul autoritatii finantatoare;

  1. f) sunt depuse de structuri care au respectat, în ultimii doi ani, prevederile contractelor de finanţare

nerambursabilă acordate şi/sau parteneriatele semnate cu finanţatorul, după caz.

  1. g) sunt însoţite de declaraţia pe propria răspundere prin care proiectul depus nu beneficiază de

atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la autoritatea finantatoare.

  1. h) sunt depuse de structuri în al căror statut/ actul constitutiv sunt prevăzute tipurile de activităţi

pentru care se solicită finanţare.

Art.2. Sunt eligibile structurile care rerspectă criteriile şi condiţiile de acces la fondurile publice

pentru finanţarea cluburilor sportive de drept privat, în baza prevederilor Ordinului nr. 130/28.03.2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor

sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti.

(1).Conform ordinului preşedintelui ANS, nr.130/2006, Anexa 2 acestea trebuie:

  1. a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii (copie după Certificatul de identitate

sportivă), Avizul de constituire, Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial);

  1. b) să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană/a municipiului Bucureşti, după caz (Adeverinţa emisă de către Direcţia pentru Sport care să certifice acest lucru);
  2. c) să facă dovada depunerii situaţiei financiare la data de 31 decembrie anul precedent la organul fiscal competent (copie după Bilanţul anului 2015 înregistrat la Administraţia Finanţelor publice);
  3. d) să nu aibă obligaţii de plată exigibile din anul anterior la instituţia publică căreia îi solicită

atribuirea unui contract de finanţare (Certificat de atestare fiscală emis de către Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia);

  1. e) să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat (Certificat de atestare fiscală emis de către ANAF);
  2. f) să nu se afle în litigiu cu instituţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare (Declaraţie pe propria răspundere, semnată şi parafată de către preşedintele structurii sportive);
  3. g) să nu furnizeze informaţii false în documentele care însoţesc cererea de finanţare (Declaraţie

pe propria răspundere, semnată şi parafată de către preşedintele structurii sportive);

  1. h) să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statuare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum şi a legii (Declaraţie pe propria răspundere, semnată şi parafată de către preşedintele structurii sportive);
  1. i) să participe cu o contribuţie financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanţării

Asigura si face dovada contributiei proprii si atrasa- scrisori de intentie din partea tertilor/ contracte de sponsorizare/ alte forme de sprijin financiar din partea unor terti; Declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa detinerea disponibilitatilor banesti reprezentand cota proprie de finantare a proiectului);

  1. j) să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare

de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Declaraţie pe propria răspundere, semnată şi parafată de către preşedintele structurii sportive);

  1. k) să depună cererea de finanţare completă în termenul stabilit de autoritatea finanţatoare;

CAPITOLUL II

Organizarea selecţiei de proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Sportul pentru toţi 2016„

Art.3. (1) Anunţarea publică a Concursursului local de proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi – 2016, respectiv intenţia de atribuire a contractelor de finanţare, se face de către autoritatea finantatoare  prin:

  1. a) anunţ în Monitorul Oficial, Partea a –VI- a;
  2. b) anunţ în două cotidiane locale;
  3. c) site-ul www.mangalia.ro.

(2) Anunţul poate fi făcut şi prin alte mijloace de informare.

(3) Data apariţiei anunţurilor şi afişarea pe site-ul autoritatii finantatoare trebuie să fie cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor.

(4) Anunţul de intenţie va cuprinde perioada de organizare şi locul desfăşurării concursurilor, termenele limită şi locul de depunere a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi, precum şi locul de unde se pot obţine informaţii cu privire la metodologia de finanţare.

(5) Metodologia de finanţare se poate obţine de la sediul autoritatii finantatoare sau descărca de pe site-ul   www.mangalia.ro.

(6) solicitanţii au dreptul să ceară în scris, inclusiv prin poşta electronică, clarificări privind documentaţia de finanţare, cu cel puţin 6 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.

(7) autoritatea finantatoare are obligaţia de a răspunde în scris, inclusiv prin poşta electronică, solicitărilor de clarificări, cu cel puţin 4 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor.

(8) În situaţia în care la data limită de depunere, există un singur solicitant înscris,  autoritatea finantatoare are obligaţia să repete concursul;

(9) Dacă şi în situaţia prevăzută la alin. (8) se va înscrie la concurs tot un singur solicitant, concursul se va desfăşura conform prevederilor prezentului regulament.

Art.4. (1) Perioada de depunere a proiectelor din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi, este cea precizată în anunţ, de luni până joi între orele 8,00-16,00 şi vineri: între orele 8,00-14,00.

(2) Proiectul din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi, redactat pe formularul de finanţare (în două exemplare), însoţit de documentele prezentate la Art.5, se depune în plic sigilat şi ştampilat la sediul autoritatii finantatoare  din  municipiul Mangalia, jud. Constanta,  Sos. Constantei, nr. 13, centrul pentru Informarea Cetatenilor, (CIC), sau se transmite prin Poştă la adresa de mai sus;

  1. a) pe plicul care conţine proiectul de finanţare se va preciza, pe lângă adresă, „Linia bugetară – Sportul pentru toţi-2016”;

(3) Dacă într-un plic se transmit mai multe proiecte, se va menţiona pe plic numărul proiectelor.

(4) Se vor lua în considerare proiectele din cadrul programului sportiv de utilitate publică Sportul pentru toţi, înregistrate la autoritatea finantatoare până la data limită de depunere, dată precizată în anunţul de participare. Proiectele care, din diferite motive, ajung după termenul de depunere stabilit, sunt descalificate.

Continuarea, pe site-ul Primăriei: mangalia.ro.


ATENTIE! Amendamentele la prezentul proiect pot fi depuse până la data de 22.04.2016, la adresa municipiul Mangalia, Sos. Constanţei, nr. 13, Centrul pentru Informarea Cetăţenilor (CIC), sau pe adresa de e-mail: [email protected].

Mangalia News, duminică, 3 aprilie 2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply