CIVICE – Ozzy Menabit despre proiectele Mangaliei

0
705
ozzy_menabit
     “Dle Dumitrana,
     Daca nu imi atrageați atenția asupra sumei de 20 milioane de eur pe care le pretindeți că le-ați investit în Mangalia poate că nu aș fi fost atât de indignat.
     Ați enumerat proiectele în care s-au investit și prin această enumerare nu ați făcut decât să subliniați incapabilitatea de a fi gestionat aceste fonduri.
     Callatis – Istorie la Marea Neagra, adică site-ul arheologic din spatele blocului meu, l-ati împrejmuit cu un gard de metal care este mai costisitor decat valoarea reală a lucrărilor din el, l-ați împrejmuit să nu se mai vadă mizeria.
Pe gardul cu fața la stația de maxi-taxi este un mare afiș cu proiectul (conform legii) prin care se specifica începutul lucrărilor în Aprilie 2014 si cu termen de finalizare la 31 Decembrie 2015 (au trecut 2 ani!), in valoare de aproximativ 12.500.000 lei (12,5 miliarde vechi). In cei doi ani care au trecut cu gardul pus nu s-a realizat decat o groapă care a fost lăsată așa, o imagine deplorabilă. Și aceasta groapa s-a facut acum in 2016, pentru că urmează alegerile.
     Vă lăudați că ați investit din cele 20 milioane eur și în acest proiect. Proiectul a avut aceeași soartă ca parcul Evergreen: nu a fost finalizat la timp, ceea ce ar trebui să atragă retragerea finanțării conform reglementărilor investițiilor din UE, astfel dacă dorim proiectul încheiat pe viitor se va finaliza din bugetul local. Ceea ce s-a și aprobat în Consiliul Local.
     Nu înțeleg logica cu care vă lăudați cu un alt fiasco ca să distrageți atenția de la altul (Aleea Teilor care se afla în discuție). Acest gest evidențiază incapabilitate.
     Parcul Evergreen – știm toți soarta lui. Nerespectarea termenului de execuție a atras retragerea fondurilor europene și acum nota de plată o suportă bugetul local.
     Aleea Teilor – ca o zonă de război. Nu mă aștept să vă fie rușine. Ilogic este că fiind în discuție incapabilitatea de a executa acest proiect exact pe acesta îl dați exemplu de investiție. Trăiți în realitate sau în propriul delir?
     Clubul Nautic – finalizat. E o clădire. Inutilă. Clădirile se fac pentru a fi folosite.
     Centre de Informare Turistică – nici nu știu ce sunt – atât de utile sunt mangaliotului. Bănuiesc că sunt cutiile acelea similar celui de lângă muzeu, iar în stațiuni sunt încadrate în incinte; în peste 80% din an nu sunt funcționale. Problema de inutilitate a lor nu ar fi ca există, ci că nu au ce să informeze. I-ar trimite pe turiști la site-ul Callatis, ori la evenimente organizate pentru turiști, dar acestea nu există. Decât în lista investițiilor dumneavoastră în valoare de 20 milioane de eur.
     Turismul e funcțional atunci când turiștii rămân cu amintiri după sejur. Nu am făcut nimic să oferim amintiri turiștilor cu caracteristică regională. În Neptun e parastas, nu există enterteinment estival, nu mai există un spectacol, nu se fac concerte, nici măcar discoteci sau cluburi.
     Paranteză: Pe Liberty Parade l-am inventat si sponsorizat eu când locuiam la București si l-am pus in practică cu Cristi Nițu care era pe atunci la Radio 21, l-am numit la început Love Parade ca cel de la Berlin. A trebuit sa i se schimbe numele datorită copyright-ului. De asemeni și Folk You din 2 Mai, cu Pitiș și Fly (Marius Tucă), pe o scenă făcută din dulapi de lemn. Nu amintesc pentru făloșenie, ci ca să exemplific că se pot face tradiții de zonă și fără cele 20 milioane eur. Banii aceștia ar fi transformat sudul litoralului in turism funcțional.
     Pentru asta trebuiește know-how; din modul în care ați justificat incapabilitatea de a finaliza proiectele, atragând daune pentru bugetul orașului Mangalia, ați dovedit că nu vă pricepeți nici la justificări. Din păcate legea nu permite să răspundeți financiar pentru daunele aduse Mangaliei, adicătelea să vi se impute personal, Dvs si toti ceilalți responsabili.
     Ați fost incapabili, acum Mangalia plătește!”

(Comentariu la articolul CIVICE: Un răspuns pentru Ozzy Menabit, de la administratorul public al Mangaliei).


MangaliaNews.ro, 01.03.2016





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply