Apelul președintelui Federației Sindicatelor Libere din România, Marin Florian, către clasa politică românească, referitor la soarta Șantierului Naval din Mangalia

0
474
Marin Florian, președintele Federației Sindicatelor Libere din România, a adresat în această dimineață, un apel către clasa politică românească, referitor soarta Șantierului Naval din Mangalia, în care afirmă următoarele:
„Din păcate, asistăm la un proces silențios de distrugere a Șantierului naval din Mangalia. Cu un conflict la Marea Neagră, unul dintre cele mai importante șantiere din sud – estul Europei este lăsat de izbeliște.
Aruncat in insolvență, prada unor interese geopolitice care nu manifestă nicio legătură cu interesul salariaților sau cu comunitatea din Mangalia, se pare că actualii decidenți ai clasei politice din România negljează soarta și viitorul șantierului și pe cel al Mangaliei.
Acum vedem macarale și docuri goale. Riscăm să vedem numai docuri goale, în perioada următoare, în situația în care acest proces va continua.
Navaliștii din Mangalia sunt condamnați să bântuie prin Europa, aceasta fiind, pare-se, singura opțiune reală, certă și imediat disponibilă, pusă pe masă de actualii decidenți politici.
Haideți, domnilor politicieni, e an electoral, mai multă preocupare nu strică!”.


#MangaliaNews, 10.07.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply