Refugiaţii au îngenuncheat Germania. Sirienii au început să se întoarcă în ţara natală pentru că nu mai pot supravieţui în exil

0
711

Mii de imigranţi aşteaptă la un centru de înregistrare din Berlin

Mii de imigranţi aşteaptă la un centru de înregistrare din Berlin pentru a fi luaţi în evidenţă FOTO AP.

Mii de migranţi se înghesuie în fiecare zi în jurul unui mic birou de înregistrare din Germania, aşteptând cu disperare ca numărul lor să fie strigat pentru a putea intra şi a primi un certificat – primul pas în procesul de obţinere a azilului. „Îmi doresc să fi rămas în Siria şi să nu vin aici. Am visat că Germania va fi un loc mai bun pentru noi, dar este atât de rău! Dormim în frig şi copilul mi s-a îmbolnăvit“, spune unul dintre refugiaţi.

Lângă centrul de înregistrare din Berlin, unii migranţi se caţără pe garduri pentru a vedea mai bine, în timp ce alţii stau pe iarbă, înconjuraţi de valize şi de sacoşe de plastic în care sunt puţinele bunuri pe care le mai au. Atunci când voluntarii le dau mere şi banane, izbucnesc certuri, notează Reuters.  

Înregistrarea refugiaţilor – un coşmar

Ceea ce a fost mai demult un proces relativ simplu pentru noii sosiţi, acum s-a transformat într-un coşmar pentru mulţi. Oraşele din Germania se luptă să facă faţă valului de refugiaţi din Orientul Mijlociu. Anul acesta sunt aşteptaţi 800.000 de migranţi, un număr record. Peste 200.000 au sosit în Germania doar în septembrie.  

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În timp ce numărul refugiaţilor creşte, înregistrarea nou-veniţilor într-un timp decent a devenit o imposibilitate. La centrul din Berlin, solicitanţii de azil, dintre care mulţi dorm sub cerul liber, spun că aşteaptă şi de 25 de zile să fie luaţi în evidenţă. Aceleaşi întârzieri au loc şi în alte oraşe ale Germaniei.

Citeste mai mult: adev.ro/nvr15m 05.10.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply