Opt persoane rănite în două accidente rutiere

0
821

accident costinesti

Nu mai puţin de opt persoane au ajuns, duminică seară, pe patul de spital după ce au fost implicate în accidente rutiere. Primul eveniment s-a petrecut în jurul orei 19.00, pe Drumul Naţional 39 între Constanţa şi Mangalia. Potrivit anchetatorilor, un bulgar conducea un autobuz dinspre Mangalia către Constanţa. La un moment dat, în zona hergheliei, şoferul a schimbat banda de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW care circula regulamentar. Maşina era condusă de un bărbat de 45 de ani, din Târgovişte. Pasagerul din dreapta al maşinii a rămas încarcerat şi a suferit leziuni. El a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, autobuzul efectua o cursă în regim tranzit pe ruta Dobrici (Bulgaria) – Chişinău (Republica Moldova).

După aproximativ două ore, poliţiştii de la Rutieră şi cadrele medicale au fost solicitaţi să intervină iar pe DN 39. Un tânăr de 27 de ani a provocat un accident rutier după ce nu a acordat prioritate de trecere. Acesta se deplasa cu un autoturism marca Volkswagen din-spre Constanţa către Mangalia. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu Drumul Judeţean 394, a efectuat viraj la stânga către Costineşti şi nu a acordat prioritate de trecere. În secundele următoare, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volvo, condus regulamentar, din sens opus, de un alt tânăr de 27 ani. În urma impactului, şoferii, trei pasageri din Volkswagen şi un altul din Volvo au suferit leziuni. Cele şase victime au fost transportate la spital pentru investigaţii.

Cititi articolul integral AICI. 15.09.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply