Lucian Luca: “Avem mari aşteptări de la sportivii din Mangalia”

0
1036
Sala Sporturilor din Constanta, gazda Naţionalelor de lupte pentru cadeţi.

salalupte

Sâmbătă, 11 iulie, la Sala Sporturilor din Constanţa, se dă startul Campionatului Naţional de lupte libere, lupte feminine şi greco-romane pentru cadeţi. Competiţia începe la ora 9.00. 

La ediţia din acest an, s-au înscris aproximativ 500 de luptători, cu atât mai mult cu cât cucerirea unei medalii oferă sportivilor oportunitatea de a se califica la Campionatele Europene. 

Cu ocazia desfăşurării evenimentului la malul mării, Federaţia Română de Lupte (FRL) a organizat, la Eforie Sud, un curs de perfecţionare pentru antrenorii şi profesorii de lupte. 

„Ne bucurăm foarte mult că am putut organiza încă o competiţie de asemenea amploare la Constanţa. Acestea sunt intenţiile noastre, să încercăm să găzduim cât mai multe competiţii”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Lucian Luca, vicepreşedintele FRL şi preşedintele Asociaţiei Sportive Municipale Callatis mg Mangalia. 

Cât despre sportivii din Mangalia, Lucian Luca speră să obţină „paşaportul” pentru Europene. 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Noi ne dorim să cucerim medaliile naţionale, dar mai ales să ne calificăm la Europene. Pe plan naţional, ne-am afirmat şi am demonstrat ce putem, vrem să trecem la nivel internaţional. De acum, avem alte aşteptări, mai mari”, a adăugat Lucian Luca.

Vineri seara, a avut loc şedinţa tehnică. Programul campionatului este următorul: sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00; duminică, între orele 9.00 -13.00. 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply