Primarul Mangaliei: Nu îi vom încuraja pe cei care refuză un loc de muncă şi vor să trăiască doar din ajutoarele sociale!

0
606

ajutoare_sociale_mangalia

Cristian Radu a vizitat centrele de distribuţie a pachetelor cu alimente pentru nevoiaşi.

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a vizitat zilele trecute centrele de distribuire a pachetelor cu alimente pentru persoanele cu venituri reduse. Astfel, edilul a fost la Cantina Socială, Şcoala Gimnazială nr.1 şi Liceul Callatis pentru a verifica modul în care se desfăşoară activitatea de distribuire a acestor ajutoare lunare. Administraţia locală pune accent pe proiectele sociale menite să-i ajute pe cei care au reală nevoie de ajutorul comunităţii.

„Am stat de vorbă cu oamenii despre măsurile de protecţie socială derulate de municipalitate, dar şi despre problemele oraşului. Mi-am notat mai multe solicitări şi sesizări, urmând să facem tot posibilul pentru a le rezolva, în cel mai scurt timp. De altfel, la nivelul întregii administraţii locale punem accent pe proiectele sociale menite să ajute pe cei care într-adevăr au nevoie de sprijinul comunităţii, dar nu îi vom încuraja pe cei care refuză un loc de muncă şi vor să trăiască doar din ajutoarele sociale”, a declarat primarul Cristian Radu.

Alexandra VASILE, replicaonline.ro, 01.06.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply