Case de marcat. Modificări. Ordonanța Nr.8/2015

0
799

casa_marcatGuvernul a publicat, în sfârșit, Ordonanța 8/2015, cea care este adoptată de câteva zile în Guvern, dar care nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordonanța modifică prevederile OUG 28/1999 privind casele de marcat. Este vorba de ordonanța ce introduce prevederi referitoare la bacșiș dar și alte prevederi legate de casele de marcat.

Să vedem despre ce e vorba:

– pentru cazul în care casele de marcat se defectează, se introduce prevederea conform căreia operatorii sunt obligați “să notifice imediat” distribuitorul sau unitatea de service, de așa natură încât utilizatorul casei de marcat să poată face dovada notificării (exact ceea ce scriam și eu în articolul anterior. Modul de notificare se stabilește ie la momentul comercializării aparatului de marcat electronic fiscal sau ulterior. Părțile contractante stabilesc modul în care operatorul economic notifică distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată în cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal. Notificarea efectuată în alt mod decât cel stabilit de părțile contractante nu este valabilă. Așadar este necesar să stabiliți, concret, în scris modalitatea de notificare. Aveți termen 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, pentru a stabili modalitatea de notificare. Sfatul meu este să stabiliți cel puțin două metode de notificare: una prin e-mail și una prin fax, scrisoare, etc.

– se definește bacșișul. Acesta este definit ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar. ATENȚIE! În cazul comerțului cu amănuntul, restul lăsat de client, pe tejghea, are exact același regim cu bacșișul lăsat la restaurant! Bacșișul nu este obligatoriu și se interzice cu desăvârșire condiționarea livrării de bunuri sau prestării de servicii, de acordarea bacșișului.

– se reglementează obligația operatorilor economici de a emite bon fiscal pentru bacșiș. Așadar, pentru orice sumă de acest gen veți emite bon fiscal. Modul de emitere a bonului depinde de destinația sumelor încasate ca bacșiș.

– va fi necesar să stabiliți printr-un Regulament de ordine interioară, dacă veniturile provenite din încasarea bacșișului rămân la dispoziția firmei, sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaților.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Regulamentul este obligatoriu și se păstrează la locul de instalare a aparatelor de marcat fiscale, pentru a putea fi prezentat organelor de control.

–  în cazul în care bacșișul se distribuie salariaților, acesta nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii. Așadar, dacă sumele se vor acorda salariaților acestea se vor acorda acestora și se vor impozita ca alte venituri (nu pe stat de salarii nefiind venituri de natură salarială) . Momentan nu există cadrul legal referitor la impozitarea lor. Există o propunere prin care se definesc ca fiind alte venituri (la art.78) supuse impozitului pe venit.

– ATENȚIE însă: dacă rămân la dispoziția salariaților, se marchează în casa de marcat ca fiind fără TVA, dar dacă rămân la dispoziția societății se va colecta TVA și la aceste sume.

(…)

– ATENȚIE! Registrul de bani personali va fi stabilit prin ordin ANAF. ANAF va stabili atât modelul cât și conținutul registrului. Registrul se va înregistra la organul fiscal. Deci, după data intrării în vigoare a ordonanței, dacă ANAF nu publică nimic referitor la acest registru sunteți exonerați de prezentarea lui.

– La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unităţii de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfăşoară activitatea și în timpul programului de lucru, personalul operatorului economic este obligat să prezinte sumele de bani deţinute. Dacă un salariat nu este în timpul programului său de muncă nu are nici o obligație față de organele de control.

– au crescut la 50000 lei amenzile pentru consumabile, lipsa contractului cu unitatea de comercializare a lor, etc, amenzile pentru care se amenda cu 40000.

pentru neemiterea bonului, emiterea lui pe valori inferioare sau pentru neîntocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, altele decât cele provenite din încasarea cu numerar a contravalorii bunurilor livrate cu amănuntul şi a serviciilor efectuate către populaţie sau cele utilizate pentru a acorda rest clientului, amenzile sunt graduale și depind de sumele ce sunt stabilite la control ca fiind diferențe.

cu avertisment în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
– cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
– cu amendă în cuantum de 12.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;

(…)

Noile contravenții intră în vigoare de la data de 8 mai (10 zile de la publicarea ordonanței). Ordonanța intră în vigoare de la data publicării.

Așadar:

– luați legătura cu distribuitorii caselor de marcat sau cu unitățile de service cu care aveți contract și stabiliți, în scris, de comun acord modalitatea concretă de notificare a acestora.

Actul scris să-l păstrați pentru a-l putea prezenta organelor de control.

– stabiliți ce faceți cu bacșișul sau sumele lăsate de clienți ca rest neridicat
– emiteți un regulament intern în care să arătați ce se întâmplă cu aceste sume.

Regulamentul trebuie să fie disponibil la fiecare loc în care aveți case de marcat. Nu e nevoie să fie afișat public, dar este necesar să poată fi prezentat organelor de control la cererea lor
– pentru orice bacșiș, rest neridicat de client, emiteți bon fiscal. Dacă, prin regulament stabiliți că sumele se acordă salariaților, atunci emiteți bon fără TVA, altfel emiteți bon cu TVA
– pentru orice sumă introdusă în casa de marcat operați intrare de sume și întocmiți și dispoziție de încasare, iar pentru orice sumă retrasă din casa de marcat, operați ieșire de sume și dispoziție de plată
– în unitatea de vânzare nu au ce căuta sume nejustificate de bonuri emise dau de dispozițiile de încasare/plată
– banii personalului trebuie înscriși într-un registru special ce se va înregistra la ANAF. Sumele se înregistrează la începerea lucrului de către personalul operatorului economic și nu se permit adăugiri în registru, orice adăugire fiind ignorată.
– registrul va avea un model și conținut special stabilit de ANAF
– personalul va avea obligația prezentării sumelor de bani pe care le dețin.

ATENȚIE

ANAF nu poate percheziționa persoanele. Le poate solicita să prezinte sumele de bani pe care le dețin asupra lor, dar nu poate efectua percheziții corporale.

ANAF nu poate și nu are dreptul de pretinde personalului de justifica diferențele de bani în minus față de banii cu care figurează înscris în registru. Dacă asupra personalului se găsesc mai mulți bani decât sumele înregistrate în registru, sumele cu pricina se consideră nejustificate la operatorul economic și se confiscă acestuia nu personalului.

Vă invităm să citiți articolul integral AICI.

MangaliaNews.ro, 29.04.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply