Cele mai spectaculoase astro-fotografii: „Stâlpii Creaţiunii” – surprinşi în detalii noi (Galerie FOTO)

0
755

copy-of-eagle-nebula-pillars

„Stâlpii Creaţiunii” este cea mai impresionantă fotografie realizată de telescopul spaţial Hubble al NASA; colosalele coloane de gaz au fost fotografiate pentru prima dată în 1995, iar recent Hubble a „vizitat” din nou aceste formaţiuni, realizând imagini încă şi mai uimitoare ale acestora.

Gigantice coloane de gaze reci, scăldate în lumina ultravioletă venită dinspre un cluster de stele tinere, masive, situate în Nebuloasa Vulturului (M16), la 6.500 de ani-lumină de Terra, constituie subiectul celebrei imagini „Stâlpii Creaţiunii”. Imaginea iniţială a fost realizată de telescopul spaţial Hubble, în 1995.

„Stâlpii Creaţiunii” – 1995:

„Stâlpii Creaţiunii” - 1995

Noua versiune a fotografiei, prezentată în cadrul întrunirii American Astronomical Society, are o rezoluţie mai mare şi un unghi mai larg, înfăţişând, pentru prima dată, şi baza coloanelor de gaz.

„Stâlpii Creaţiunii”, în lumină ultravioletă – 2014: 
   
„Stâlpii Creaţiunii”, în lumină ultravioletă -2014

La cererea astronomilor din întreaga lume, operatorii telescopului Hubble au luat imagini nu doar în ultraviolete, aşa cum fusese imaginea inţială realizată în 1995, ci şi în lumină vizibilă şi în infraroşu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În lumina infraroşie, care are o putere de pătrundere mai mare prin gaze şi praf, coloanele apar străvezii, iar prin ele se întrevăd nenumărate stele. În interiorul „stâlpilor” se ascund, de asemenea, stele abia formate.

„Stâlpii Creaţiunii, în infraroşu – 2014:
   „Stâlpii Creaţiunii, în infraroşu - 2014

Coloanele sunt, însă, în curs de distrugere; „ceaţa” albăstruie din jurul marginilor dense reprezintă materie încălzită, care se evaporă în spaţiu.

Mai mult, AICI07.01.2015.

Vă invităm să vizionați aici, ZILNIC, IMAGINI COSMICE SPECTACULOASE.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply