Boboteaza şi Sfântul Ioan marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului

0
743

MEDIAFAX: Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” şi ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Boboteaza şi Sfântul Ioan marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto).

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând “arătare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

După mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu “Chiralesa” de Bobotează, dar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, fiind vizaţi doar cei care purtau numele Sfântului. La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intră în ritmul normal al lucrurilor.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Mai mult, pe mediafax.ro, 05.01.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply