Iorguş pierde la Curtea Supremă, dar nu se predă

0
819

“S-au folosit de chichiţe ca să evite acuzaţiile de fond, că au falsificat alegerile din Mangalia”.

cristian radu-zanfir iorgus

Fostul deputat Zanfir Iorguş a pierdut procesul prin care contesta rezultatul alegerilor pentru Primăria Mangalia. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, 9 septembrie, recursul formulat de fostul primar şi deputat, care contesta sentinţa de pe 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, ce i-a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă.

Zanfir Iorguş se judecă din 2012 cu Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, PNL Constanţa, PSD Constanţa şi Cristian Radu, primarul contestat al Mangaliei, solicitând anularea rezultatelor alegerilor locale din iunie 2012 pentru funcţia de primar. Zanfir Iorguş a fost iniţial declarat câştigător al alegerilor, dar BEC a anulat rezultatul, admiţând solicitările formulate în acest sens de către PNL Constanţa, PSD Constanţa şi candidatul independent Cristian Radu.

Ieri, Zanfir Iorguş încă nu ştia exact dacă procesul s-a încheiat definitiv sau judecătorii Curţii Supreme i-au respins doar cererea înaintată de avocat pentru judecarea pe fond a cauzei, întrucât apărătorul său nu se afla în ţară şi nu i-a putut da detalii. Cred că e vorba de un recurs depus de avocatul meu, prin care ceruse să se judece pe fond şi nu pe excepţii. Tot procesul până acuma numai aşa a mers, s-a judecat exclusiv pe excepţiile invocate de ei, dar nimic pe fond, a declarat Zanfir Iorguş pentru Replica.

Continuarea, în replicaonline.ro, Joi, 11.09.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply