Vârstnicii lunii august, recompensaţi de municipalitate

0
646

varstnicii-poza grup sept

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a recompensat, joi, vârstnicii oraşului, care au împlinit, în luna august, 70, 80, 85 şi 90 de ani. În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul municipalităţii, cei 34 de aniversaţi au primit diplome de onoare, flori şi recompense financiare. Cu această ocazie, Radu Cristian le-a urat sărbătoriţilor “La Mulţi Ani”! şi a discutat cu aceştia despre problemele oraşului.

“Vârstnicii Mangaliei merită tot respectul nostru, mai ales al celor tineri, pentru cinstea şi modestia care îi caracterizează,” a spus primarul. Totodată, el i-a informat pe cei prezenţi despre proiectele care sunt derulate în acest moment de Primărie şi le-a reamintit acestora că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie, din partea municipalităţii.

4 septembrie 2014. Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply