Prin programul ”Litoralul pentru Toți”, din septembrie, cazarea la mare se ieftinește

0
716

Litoralul-pentru-toti-2014

Pentru românii care își doresc să vină la mare în perioada următoare, asociațiile din turism au lansat ediția de toamnă a programului ”Litoralul pentru Toți”.

Turiștii care vin în vacanță în perioada 1 – 28 septembrie pot beneficia de tarife reduse la cazare, prin programul lansat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD).

În program s-au înscris, până acum, 26 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral (opt hoteluri de două stele, 12 de trei stele, şase de patru stele), care pun la dispoziţie 1.986 de locuri pe serie. Cei care își doresc un sejur în Mamaia – Constanța – Eforie vor plăti pentru șase nopți de cazare la un hotel de 2 stele, cu mic dejun inclus, 315 lei pentru o persoană, iar la un hotel de 4 stele cu mic dejun – 485 de lei. Pentru un sejur de cinci nopți în regim All Inclusive (trei mese – servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă), un turist plătește la un hotel de 3 stele 765 lei.

Pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), tarifele maximale pentru această ediţie (sejur de şase nopţi/persoană) ajung la 179 de lei la un hotel de 2 stele, fără mic dejun, și 269 de lei în aceleași condiții, cu prima masă inclusă. Pentru un sejur de șase nopți într-un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus, un turist plătește 469 de lei. Turiştii care cumpără acest pachet beneficiază de un voucher de atracţii. 

Mai mult, aici:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

http://www.telegrafonline.ro/1408914000/articol/277248/din_septembrie_cazarea_la_mare_se_ieftine537te.html

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply