De pe fb: Ambasadorul Republicii Cehe, în vizită la Mangalia

0
719

Ambasadorul Republicii Cehe în vizită la Mangalia

Printr-o corespondenţă specială am adresat invitaţia de a vizita oraşul nostru, tuturor ambasadelor, reprezentanţelor şi misiunilor străine din România, în scopul atragerii de investitori din ţările pe care acestea le reprezintă.

Astăzi, Excelenţa Sa Domnul Jiří Šitler, Ambasadorul Republicii Cehe în România, a dat curs invitației noastre și s-a aflat într-o vizită oficială în Mangalia.

Discuţiile oficiale au avut ca temă principală prezentarea oraşului şi oportunităţile locale de investiţii, posibilitatea de a dezvolta relaţii de colaborare şi prietenie, între cele două state. În cadrul întâlnirii, am discutat cu domnul ambasador despre o viitoare cooperare în ceea ce priveşte schimburi de experienţă în domenii precum: industrie, cultură şi arte, educaţie, turism, economie şi dezvoltarea mediului de afaceri. De altfel, recent, reprezentanţii unei companii cehe specializate în amenajări mobilier urban şi iluminat public au avut o întrevedere cu municipalitatea din Mangalia, în vederea demarării unei investiţii în acest domeniu. Ambasadorul Cehiei, Jiří Šitler, a salutat această idee şi s-a arătat interesat de posibilitatea ca respectiva companie să demareze investiţii în zona Mangaliei. De asemenea, discuţiile au vizat şi o posibilă cooperare în domeniul culturii, artei şi educaţiei prin schimburi între grupuri artistice, organizaţii studenţeşti, de tineret şi de elevi, precum şi organizarea de manifestări culturale comune.

Cristian Radu, primarul Mangaliei, 14 iulie 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply