Corespondență de pe Bricul MIRCEA. Jurnal de marş într-un oraş în care istoria este religie

0
802

După ce condiţiile meteo nu au mai permis navigaţia cu vele în siguranţă, iar cursa Varna-Novorossiysk, a fost oprită cu 24 de ore înaintea finalului iniţial, Nava Şcoală „Mircea” a acostat în portul Novorossiysk, pe data de 8 mai.

          Programul din port a fost unul similar cu cel din Varna, STI organizând activităţile standard: deschiderea oficială a manifestărilor din acest oraş, parada echipajelor, jocurile sportive, vizitele la obiectivele turistice din zonă şi petrecerea echipajelor.

          Deschiderea oficială a activităţilor derulate în cadrul regatei pe timpul staţionării în Novorossiysk, din ziua de 9 mai, a fost precedată de parada organizată cu ocazia Zilei Victoriei, o zi foarte importantă pentru istoria Rusiei din Al Doilea Război Mondial. Într-un oraş în care numărul monumentelor (vizibile) dedicate celui de-al Doilea Război Mondial este cu mult mai mare decât al bisericilor, istoria fiind parcă ridicată la rang de religie, toată acea desfăşurare de forţe şi, mai ales, masa de oameni care a sărbătorit această zi pe stradă alături de armată, a fost impresionantă. După parada militară, parcă la un semn nevăzut, toţi aceşti locuitori au migrat către port, acolo unde erau acostate velierele participante la regată. Conform estimărilor oficiale, în prima zi, au fost 100.000 de vizitatori.

          Deschiderea oficială a activităţilor organizate de STI împreună cu sponsorii şi autorităţile locale, s-a desfăşurat foarte aproape de locul de staţionare al NS „Mircea”. În discursul său, primarul oraşului Novorossiysk, Vladimir Sinyagovskiy, a salutat iniţiativa STI de a organiza această regată şi a mulţumit navelor participante pentru efortul depus pe timpul primei curse a regatei. Seara, a fost organizat un spectacol de muzică corală şi muzică pop, în care am fost uimit să văd bucuria oamenilor – probabil, mulţi dintre ei, participanţi şi la parada de dimineaţă – de a se reîntâlni, de a se bucura de spectacolul vizual oferit de veliere, de a fredona melodiile lor cunoscute şi de a admira împreună focurile de artificii.

          Sâmbătă 10 mai, la fost o zi dedicată sporturilor de echipă pentru că, asemeni navigaţiei cu vele, care nu se poate face individual şi competiţiile sportive organizate de STI, au fost unele de echipă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

          Loturile româneşti, antrenate de locotenent-colonelul Lucian Popa şi căpitan-comandorul Bogdan Aur, au fost din nou la înălţime şi s-au clasat pe podium la fotbal – locul I (probabil că după experienţa de la Varna când am avut două echipe înscrise şi au jucat finala împreună, organizatorii au decis ca fiecare navă să nu aibă decât o singură echipă înscrisă în competiţie – dar locul III a fost tot românesc, al echipei de pe Adornate); baschet, locul II şi volei, locul II. Curios a fost faptul că organizatorii nu au mai inclus în program probele de vâsle, unde schimbasem echipele şi ne aşteptam la rezultate mai bune decât la Varna.

          După amiază, a fost organizată parada echipajelor, un spectacol de muzică de fanfară, de culoare, de decenţă, de bucurie şi de PR. Cadeţii de pe NS „Mircea”, mai numeroşi ca la Varna, au lăsat o impresie frumoasă, prin ţinută, prin bucuria de a participa la acest spectacol generat de sporturile cu vele. Pentru că ne-am aflat aici, să promovăm sportul cu vele, munca de echipă şi faptul că marea ne învaţă să lucrăm împreună. La festivitatea de premiere, NS „Mircea” a primit premiul pentru „nava care a avut cea mai bună contribuţie la activităţile sportive”.

          Petrecerea echipajelor, desfăşurată în aer liber, a arătat o dată în plus că studenţii şi elevii români ştiu să se comporte bine şi să se distreze. „Crew party” a mai arătat faptul că atunci când navigația este religia fiecăruia dintre cadeţii ambarcaţi pe velierele participante la regată, barierele de comunicare dispar, iar muzica, voia bună şi pasiunea pentru mare, devin subiectele pe care le-au abordat studenţii şi la care s-au raportat toţi când a fost vorba de petrecerea unor momente plăcute împreună.

          Au fost mulţi locuitori ai oraşului interesaţi să vadă nava, au fost mulţi cei care au dorit să îşi facă o fotografie cu NS „Mircea”, astfel încât căldura de afară (în medie 23-26 grade) nu i-a împiedicat să-şi aştepte răbdători la coadă, locul pentru a păşi pe puntea legendarului velier românesc. Nu trebuie uitată nici presa acreditată pentru regată, care a vizitat nava şi a realizat o serie de interviuri la bord.

          După câteva zile interesante petrecute la Novorossiysk, cadeţii şi echipajul NS „Mircea” au părăsit acest port în aplauzele locuitorilor şi a oficialităţilor prezente atât pe cheu, cât şi de-a lungul golfului care adăposteşte portul şi unde s-a desfăşurat parada velierelor. Urmează două zile de marş şi repoziţionarea flotei de veliere la Soci, acolo de unde se va pleca pe 18 mai, în cea de-a doua cursă a Regatei Mării Negre, Soci-Constanţa.

Lt.cdor. Mihai Egorov.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply