De vineri, s-ar putea relua traficul pentru microbuze, pe podul Agigea

0
557

O primă etapă a reabilitării podului Agigea este aproape finalizată. O parte din hobane au fost deja înlocuite şi în curând se va putea ridica restricţia de trafic pentru autovehiculele cu greutate între 3,5 şi 5 tone. 

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, microbuzele şi autocarele care asigură transportul persoanelor şi navetiştilor ar putea traversa podul încă de poimâine.

„Teoretic, pe 23 decembrie, va fi ridicată această interdicţie de la 3,5 la 5 tone. Noi am făcut demersurile necesare, prin regionala Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi aşteptăm răspunsul de la Ministerul Transporturilor. Atât constructorul, cât şi proiectantul şi-au îndeplinit sarcinile pe această perioadă de reabilitare. A fost o mică întârziere la lucrări, la un moment dat, dar am avut vreme bună şi aceasta a fost recuperată. Sperăm că încă de vineri, 20 decembrie, se va putea circula cu autovehicule de până în cinci tone”, a precizat prefectul.

Conform planificării perioadelor în care podul este închis complet circulaţiei, până luni, 23 decembrie, inclusiv, mai sunt programate doar trei interdicţii pe timpul zilei şi una noaptea. Astăzi, podul este închis între orele 9,00 şi 11,00, vineri, 20 decembrie, va fi din nou închis între orele 9,00 şi 13,00, iar luni, 23 decembrie, circulaţia este oprită din nou, între orele 9,00 şi 11,00. De asemenea, luni noapte, 23 decembrie, de la ora 23,00 şi până la ora 3,00, nu se va putea circula deloc pe podul Agigea.

„În cursul lunii ianuarie vom fi anunţaţi cu privire la noul orar de lucrări şi vor afla dacă va fi un program asemănător sau se va schimba. În continuare, însă, traficul greu se va desfăşura pe ruta ocolitoare sau cu ajutorul gabarei, care funcţionează foarte bine”, a mai adăugat Eugen Bola.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Andreea PERHAIȚĂ, cugetliber.ro, Miercuri, 18 dec.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply