FOTO Adăpost pentru animale, construit în afara Constanţei

1
1149
Locul unde se află este deocamdată ţinut secret.

Un grup de voluntari construieşte un adăpost pentru animale în afara Constanţei. Locul unde este situat este deocamdată ţinut secret, până la amenajarea construcţiei ce va găzdui în special câini fără stăpân.

„Cine vrea să se implice este binevenit“, spun iniţiatorii. Este primul adăpost construit în judeţul Constanţa, după tragedia băieţelului sfâşiat de câini la Bucureşti.

Maidanezii vor fi luaţi de pe străzile Constanţei, vor fi trataţi, hrăniţi şi îngrijiţi de un ONG care se înfiinţează în aceste zile. Acesta se va numi „Iubim animalele“ şi îşi va îndrepta eforturile pentru ocrotirea mai multor specii de animale din zona Dobrogei, nu doar a câinilor comunitari.

Proiectul-pilot a fost demarat în această lună, într-o localitate aflată la 40 kilometri de Constanţa. Pe o proprietate de 2.000 metri pătraţi pusă la dispoziţie de un iubitor al animalelor, voluntarii vor construi padocul care va putea adăposti până la 500 vieţuitoare. Până atunci, însă, sunt de obţinut autorizaţiile necesare funcţionării adăpostului.

„În primul rând, trebuie să aibă locaţia şi să obţină autorizaţia de construcţie de la primăria locală, unde se află terenul. Apoi, adăpostul trebuie înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, care emite şi un aviz de principiu, ce este opţional. Trebuie încheiat un contract cu un medic specialist veterinar, care să aibă sub supraveghere sănătatea animalelor.

Spaţiile de cazare ale animalelor trebuie să respecte normele din OUG 155/2001, completată de Legea 258/2013, cea adoptată în septembrie. Trebuie să se ţină cont, de asemenea, de distanţa până la prima casă, deoarece va fi gălăgie de la animale. Până acum nu şi-a mai manifestat nimeni intenţia de a construi aşa ceva la noi în judeţ“, a explicat dr. Daniel Gherase, de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 

 

Voluntarii spun că acordul de principiu l-au obţinut deja de la vecinii din sat: „La sate se fură mult, iar oamenii sunt de acord cu adăpostul. Câinii vor îndepărta hoţii. Terenul este cu utilităţi, este situat aproape de marginea localităţii, iar câinii pe care i-am dus acolo vor păzi proprietatea“.

Primii locatari ai viitorului adăpost sunt Rânjilă, Ursu şi Albiţă, cu puii lor. Câinii au fost luaţi din zona Baba Novac, din Constanţa, unde îşi făceau veacul. Animalele aveau afecţiuni  ale pielii, aşa că au fost trataţi şi s-au vindecat. Un veterinar i-a luat deja în grijă. Câinii vor fi castraţi pentru ca numărul lor să fie ţinut sub control. „Intenţionăm să-i castrăm ca să nu umplem adăpostul cu rude de gradul I“, spun voluntarii.

Iubitorii animalelor au pornit acest proiect pentru a fi pus pe picioare până la 1 ianuarie, dată la care primarul Radu Mazăre a promis că va aduna câinii vagabonzi de pe străzile Constanţei. După scurgerea termenului legal de 14 zile, maidanezii neadoptaţi vor fi eutanasiaţi.

„Nu vrem să se ajungă aici. Mai bine ne implicăm să îi adunăm şi să avem grijă de ei. Pentru că «Iubim Animalele» am decis nu doar să spunem asta pe la televizor (cum fac alţii la Bucureşti), ci să facem ceva foarte concret. Cine vrea să se implice e foarte binevenit“, invită voluntarii. Aceştia pot fi contactaţi actualmente pe contul de Facebook Baricada Verde.

Sursa:

http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-adapost-animale-construit-afara-constantei-locul-afla-tinut-deocamdata-secret-1_52939280c7b855ff563a7d8b/index.html


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Ma numesc Cristina Fescu si sunt din Bucuresti, in prezent turist pana maine la Mangalia.
    Sunt in vacanta și în fiecare zi cat mai stau aici merg sa dau mâncare la pisici care sunt o mulțime.
    Săracele, vin in fata oamenilor cerșind prin miorlaituri mâncare și apă.
    Putini le dau ceva, multi le lovesc…
    Ele sunt pe ambele diguri până la far…
    Foto atașat cu o pisica gestanta care trăiește printre pietre alaturi de unul din puii ei. Are vreo 7-8 puiuți + care vor mai veni.
    A venit la picioarele mele sa o mângâi, după ce a mâncat din mâncarea adusa.
    Vine timpul rău, vine frigul. Ce va face cu puii nou născuți.. și cu cei pe care ii are acum (mai mult de 30 zile nu au).

Leave a Reply