Recompense financiare pentru vârstnicii Mangaliei

0
565


Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a înmânat, miercuri, diplome, buchete de flori şi un ajutor financiar vârstnicilor din localitate.

Conform   unei Hotărâri a CL Mangalia, persoanele care au împlinit 70, 80, 85 şi 90 de ani, dar şi 50 de ani de la căsătorie sunt recompensate, lunar, de municipalitate.

Astfel, septuagenarii primesc de la Primărie 350 de lei, octogenarii, cei care au împlinit 85 de ani, precum şi nonagenarii, dar şi familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie – câte 400 de lei.

De ajutorul acordat de municipalitate au beneficiat, cu această ocazie, 45 de persoane, 25 dintre acestea având 70 de ani, 12 persoane 80 şi respectiv 85 de ani, o persoană 90 de ani, iar nouă familii – 50 de ani de la căsătorie.

Edilul Cristian Radu a transmis vârstnicilor urări de sănătate şi un sincer “La mulţi ani”!

“Este un moment fericit să ne revedem mai ales că îmi revine onoarea de a vă răsplăti pe dumneavoastră, cei care aţi muncit o viaţă întreagă în acest oraş. În urmă cu un an am luat o decizie, aceea de a susţine persoanele vârstnice. Ştiu că pensiile nu acoperă necesarul unui trai decent, dar rămân plăcut surprins să constat că reprezentaţi oamenii care fac cinste Mangaliei”, a subliniat primarul Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Totodată, edilul Mangaliei a reiterat faptul că problemele cu furnizarea agentului termic în Mangalia sunt de domeniul trecutului.

“Preţul gigacaloriei va rămâne în acest sezon rece de 295 de lei. În această perioadă se fac probe la rece, astfel încât odată cu furnizarea căldurii să beneficiaţi de confortul dorit. De asemenea, vă asigur că de anul viitor veţi beneficia de un parc amenajat la standarde moderne în zona COMCM. Nepotii dumneavoastră vor avea spaţii de joacă sigure şi atrăgătoare”, a mai spus edilul Mangaliei.

Miercuri, 30 octombrie 2013, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply