– Cum rămâne cu apa reziduală?
– Gândiți-vă că acea apă reziduală, după ce s-a extras gazul de şist, rămâne în rezervor, apoi e epurată şi redată agriculturii…
– Cum să rămână atâta apă într-un rezervor? Vorbeaţi de sute de milioane de litri… Poate cineva să construiască asemenea rezervoare uriaşe? Şi chiar dacă ar putea, n-ar mai fi rentabil gazul extras.
– Aveţi dreptate, dacă nu se fac aceste rezervoare, problema este şi mai mare. Este posibil ca spuma să rămână într-un iaz, sau mai bine zis în iazuri adiacente celui de decantare, unde nu mai poţi face epurarea. Şi-atunci reziduurile vor rămâne acolo pe veci, pe post de bombe chimice.
– Care ar fi şi alţi factori de risc?
– În afară de scăderea nivelului hidrodinamic al apelor de adâncime medie – până la 250 de metri – ar fi contaminarea solului. Tot ce înseamnă ecosistem ar avea mari probleme; albinele ar fi primele afectate, apoi peştii, în zonă existând multe iazuri, apoi, nici nu vreau să mă gândesc!…Nici nu le putem cuantifica la această oră, pentru că nu cunoaştem exact substanţele ce vor fi folosite, şi concentraţiile acestora, pe care doar le bănuim a fi deosebit de puternice. Ele, categoric, produc nişte efecte. Se introduc în pământ, sunt apoi scoase, să nu mai vorbim de posibilele acidente de sondă, care de obicei sunt inevitabile şi nu pot fi controlate. Apoi este posibil ca o parte din gaz să intre în rezervele de apă care mai rămân şi se produce acel fenomen văzut la tv, că “ia foc apa”.
– Seamănă cu autoaprinderea gazului grizu din mine?
– Exact, se autoaprinde dar e o problemă de timp în funcţie de cantitatea de gaz care scapă prin spatele coloanei.
– Pot apărea şi cutremure?
– În Anglia, s-au oprit exploatările de acest tip, după ce au apărut cutremure de cinci grade într-o zonă ce nu avusese niciodată activitate seismică. S-a demonstrat că tocmai exploatarea fusese cauza seismelor. În România, după cum spun seismologii, suntem oricum în perioada de maximă probabilitate a producerii unui cutremur puternic.
La prima vedere, o exploatare la trei kilometri adâncime n-ar produce mari efecte. Dar să ştiţi că natura este atât de perfectă încât pare doar imperfectă la prima vedere. Energia degajată în interiorul scoarţei prin aceste presurizări de fluide, se acumulează în reţeaua cristalină a mineralelor şi a rocilor. La un moment dat, acestă reţea este încărcată atât de puternic încât starea de echilibru nu mai poate fi păstrată şi energia se disipează. Să nu uităm că suntem în apropierea Vrâncioaiei!
– Adică microseismele şi procedurile de extragere prin fracturare detonează practic o acumulare energetică situată în apropiere, mai precis în zona Vrancea?
– Exact! Dacă vreţi, se disipează în zona de la 90 la 160 de kilometri, unde sunt de obicei epicentrele unor cutremure mari din Vrancea. Pe de altă parte, înainte de a se asocia unui seism major, această depresiune a Bârladului are o mare problemă cu coeziunea solului. Sunt şi multe alunecări de teren. După o ploaie, urmată de câteva seisme mici, de la exploatare, s-ar putea produce alunecări de teren locale. Nu sunt convins că firma care va încerca exploatarea acestor gaze din şist le-a luat în calcul. Înclin să cred că s-a luat în calcul doar profitul. Este pe undeva şi normal, pentru că legislaţia noastră permite acest lucru. Se va ajunge probabil şi la plecări masive din zonele afectate. Cei care înţeleg fenomenul, cu siguranţă nu vor accepta să locuiască într-un ecosistem distrus.
Citiţi articolul integral în cotidianul.ro, 6 oct.2013.
