Cine sunt victimele restricţiei de pe podul de la Agigea

0
693

Navetiştii au avut cel mai mult de suferit, ieri, în prima zi în care a fost impusă restricţia de tonaj pe podul de la Agigea: pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală, unii au fost nevoiţi să traverseze podul pe ploaie şi vânt.

Camioane, dubiţe de transport marfă şi inclusiv microbuzele de transport persoane, de 16+1 sau 18+1, au fost trase pe dreapta, încă din noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie pe podul de la Agigea.

Indicaţiile primite de la CNADNR au fost clare: nu poate traversa podul niciun vehicul cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Iar tocmai această masă totală maximă admisă a ridicat probleme în ceea ce priveşte transportul de persoane.

Restul vehiculelor pot traversa, pe două benzi. STOP microbuzelor de transport persoane! Încă de luni, 30 septembrie, transportatorii semnalau faptul că nu vor putea traversa podul cu microbuzele pe care le au în dotare, căci au un tonaj prea mare.

Responsabilii de la nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale îi contraziceau şi susţineau că microbuzele de 16+1 şi 18+1 (cele mai mici, ca număr de locuri, din parcul auto al transportatorilor de persoane!) vor putea trece fără probleme. Însă, după cum preconizau firmele de transport din cursul zilei precedente (când, supăraţi, reclamau şi faptul că nu li s-a transmis din timp o informare!), marţi, încă de la prima oră au apărut probleme: microbuzelor folosite în mod uzual la transportul de persoane li s-a spus „STOP” la piciorul podului!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Unele firme, cum este cazul firmei Metropolitan, au fost pregătite, aşa că au avut, încă de la primele ore, microbuze cu masa mai mică de 3,5 tone, pe care le-au folosit pentru a-i prelua pe pasagerii aduşi cu autocare până în apropierea podului şi pentru a-i traversa pe partea opusă.

La rândul lor, reprezentanţii firmei Transevren au înlocuit autocarele cu microbuze de mic tonaj, care au efectuat cursele în întregime, cu menţiunea că plecările de la capăt de linie (Constanţa şi Techirghiol) au fost din oră în oră. În alte cazuri, însă, locuitorii din sudul judeţului au fost nevoiţi să traverseze ca pietoni podul, până pe partea opusă, unde erau aşteptaţi de microbuze care să-i ducă mai departe, spre destinaţie. „Nu puteau să amâne restricţiile până trecea ploaia?”

Cum era de aşteptat, situaţia i-a nemulţumit pe oameni. „Nu puteau să mai amâne cu o zi sau două impunerea restricţiilor? Adică noi trebuie să traversăm podul pe vremea aceasta, printre cabluri şi gropi, să ne udăm până la piele, să riscăm să ne sufle vântul de pe pod, deşi ei nu au trimis niciun muncitor să înceapă vestitele reparaţii?”, şi-a exprimat indignarea unul dintre constănţenii pe care i-am găsit în Lazu, unde fusese nevoit să coboare din microbuzul de transport persoane care nu putea traversa podul. „E perfect! Exact ce aveam nevoie, să ajung la muncă deja ud fleaşcă!”, a exclamat, sarcastic, un alt călător nemulţumit. Printre cei care au traversat podul s-au numărat şi elevi care mergeau spre şcoală, în municipiul Constanţa.

În cursul zilei, situaţia a fost soluţionată, toate firmele aducând în dreptul podului de la Agigea microbuze de mic tonaj, astfel încât navetiştii să nu mai traverseze podul ca pietoni. Soluţia propusă de transportatori Chiar şi aşa, cu folosirea a trei vehicule (dintre care unul special pentru traversarea podului de la Agigea!) pentru parcurgerea traseului, călătoria reprezintă un disconfort pentru navetişti. Neplăcerile ar putea fi evitate dacă transportatorilor li s-ar permite să folosească microbuzele de 16+1 sau 18+1 care au masa totală maximă autorizată de până în 5 tone.

„Microbuze de transport persoane de până în 3,5 tone sunt cele care au fost fabricate până în 2001; cele fabricate ulterior au masa până în 5 tone. Şi firmele mai au doar câteva microbuze fabricate până în 2001. Soluţia, pentru ca oamenii să nu aibă de suferit, ar fi să ne lase să traversăm măcar cu microbuzele mici, dar care masa totală maximă admisă de până în 5 tone”, ne-a declarat Omer Evren, reprezentantul firmei Transevren.

De aceeaşi părere sunt şi angajaţii firmei transportatoare Simpa Trans: „Dacă trei şase autoturisme în acelaşi timp înseamnă şase tone. Ar putea să permită şi acestor microbuze traversarea podului, singure, pentru a putea şi navetiştii să ajungă la timp la serviciu”. Ce se întâmplă cu şoferii care insistă să traverseze podul? Riscă să fie amendaţi şi inclusiv să rămână fără permis, a precizat subcomisarul Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa.

„Dacă şoferul este oprit după ce a trecut podul, primeşte două puncte de amendă şi două puncte de penalizare. Însă, dacă este oprit de echipajul de poliţie până la urcarea pe pod şi i se pune în vedere că nu are voie să traverseze şi, totuşi, îşi continuă drumul, îi va fi ridicat permisul pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului”, a precizat şeful Poliţiei Rutiere Constanţa.

În plus, pe lângă faptul că rămân fără permis pentru 30 de zile, şoferii aceştia vor primi şi o amendă din clasa a II-a, cuprinsă între 320 şi 400 de lei. De altfel, ieri, în zona podului a staţionat un echipaj care i-a tras pe dreapta pe şoferi. Fiind prima zi, majoritatea şoferilor au fost doar avertizaţi, dar de zilele următoare, aceştia vor fi sancţionaţi. Dar, trebuie subliniat, au fost destui care au reuşit să-i „fenteze” pe oamenii legii, traversând în timp ce poliţiştii purtau discuţii cu cei traşi pe dreapta.

În ceea ce priveşte TIR-urile, acestea vor trebui să folosească, cel puţin până săptămâna viitoare, rutele ocolitoare, până atunci sperându-se să fie nivelat drumul de acces spre canal şi să fie aduse bacurile de la Galaţi.

 Florentina BOZÎNTAN – DUMITROV.

Articolul integral şi galerie foto, în cugetliber.ro, Miercuri, 2 oct.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply