După stațiuni, primarul Cristian Radu a luat la pas străzile orașului

0
683
Prima oprire, cartierul Coloniști, ”raiul” hoților din gospodării!

Primarul Cristian Radu a început vineri, 13 septembrie, seria inspecțiilor în cartierele Mangaliei, prima zonă vizitată fiind “Coloniști”.

Însoțit de administratorul public, Romulus Dumitrana, de directorul ADPP, Cătălin Cornaci, directorul adjunct al Direcției de Urbanism, George Mocanu, șefa Serviciului Social, Adriana Duca, de șeful Corpului de Control al Poliției Locale, Daniel Ioniță și de alți angajați ai serviciilor publice din subordine, edilul a discutat cu cetățenii cu scopul identificării problemelor cu care se confruntă aceștia.

Trecerea în revistă a cartierului Coloniști a scos la iveală serioase greutăți una dintre acestea fiind dată de numărul mare de hoți ce sustrag diverse bunuri din gospodării și magazii și garaje.

Unele dintre infracțiuni s-au consumat chiar serile trecute, când mai multor familii, ce locuiesc pe strada Matei Basarab, le-au fost sustrase cereale, găini și fier vechi.

”În urmă cu câteva luni, în timpul nopții, hoții au intrat în casă și mi-au furat lada frigorifică cu tot cu carne. Avem un gard de 2 metri, dar hoții au distrus broasca de la poartă și au intrat nestingheriți. Eu eram singură acasă, la etaj și mi-a fost frică să intervin”, a povestit o femeie căreia, noaptea trecută, i-au dispărut mai mulți saci cu cereale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Situația este atât de alarmantă, încât vârstnicilor în special le este teamă să doarmă noaptea. Numai în timpul primei inspecții, primarului Cristian Radu i-a fost dat să audă că, recent, în zonă au fost săvârșite aproximativ zece infracțiuni de furt.

”Am sesizat Poliția Națională Constanța și Jandarmeria Mangalia și împreună cu Poliția Locală am dispus instalarea unor patrule în cartier care vor supraveghea zi și noapte. În același timp, m-am deplasat în cartierul Barăci, de unde provin infractorii și am decis, împreună cu forțele de ordine, să amplasez două camere video în zonă și, de asemenea, să plasez o patrulă care să îi aibă în vizor, non-stop, pe locatarii acestor locuințe insalubre. Am văzut femei în vârstă, cu ochii în lacrimi, care mi-au cerut să iau o măsură rapidă împotriva hoților care le terorizează. Nu m-am așteptat ca în cartierul Coloniști să aibă loc atâtea infracțiuni, însă acest lucru nu se va mai întâmpla”, a promis edilul municipiului.

Oamenii vizitați de echipa Primăriei s-au mai plâns de haitele agresive de câini ce au acaparat străzile, de starea proastă a drumurilor, dar și despre inexistența coșurilor de gunoi.

Din peisaj nu puteau lipsi situațiile halucinante în care cetățeni, cu posibilități financiare mari, au decis de capul lor să-și ridice case pe trotuare sau chiar să blocheze cu gard din sârmă un drum proprietate publică.

”De ani de zile, încerc să rezolv această problemă. Am curtea mare și îmi este foarte greu să car lemnele pentru iarnă din stradă până în spate. În capătul curții exista un drum care dădea în strada Munteniei, numai că acesta a fost blocat de vecinul meu. Nu am reușit nici până acum să-l conving să deblocheze aleea de acces”, s-a plâns un cetățean de pe strada Matei Basarab.

După analiza la fața locului, reprezentanții ADPP au stabilit ca luni, 16 septembrie, să fie trimise mai multe utilaje care să readucă la lumină drumul de acces, acoperit, acum, cu bălării și movile de pământ.

Vor fi create locuri noi de joacă, iar trotuarele vor fi reabilitate

O altă măsură ce se va lua curând, va consta în plantarea unor limitatoare de viteză pe strada General Vârtejan, cât și în perimetrul unităților școlare în vederea prevenirii accidentelor de circulație. De asemenea, trecerile de pietoni vor fi marcate pentru a fi vizibile.

”Vom demara în cartierul Coloniști un amplu proiect de sistematizare, ce va include amenajarea sau reabilitarea trotuarelor, lărgirea drumurilor și desființarea depozitelor de gunoi dezorganizat în locul celor din urmă având în vedere amenajarea unor spații de joacă. Proiectul este amplu, cere timp și bani, dar în cel mult 3 ani promit că se va concretiza.

De asemenea, va începe o campanie de curățenie generală, de ridicare a deșeurilor menajere aflate pe spații verzi, dar nu numai, de toaletare a copacilor, montare de bănci, plantare de flori și reabilitare a iluminatului public. În același timp, drumurile vor fi pietruite și ulterior asfaltate, o primă etapă derulându-se, deja, pe mai multe străzi din cartierele noi. Este foarte mult de muncă, problemele sunt numeroase și urgente, dar rezolvarea acestora implică timp, dacă vrem ca lucrările să fie durabile”, a mai declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

Nu în ultimul rând, după preluarea transportului la Primărie, programul microbuzelor, ce rulează prin cartierul Coloniști, va fi schimbat, în funcție de solicitările cetățenilor.

Sursa: editiadesud.ro, Vineri, 13 sept.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply