Locuitorii Mangaliei decid soarta contractului dintre administraţie şi S.C. Callatis Therm S.A.

0
742
Locuitorii Mangaliei decid soarta contractului dintre administraţie şi S.C. Callatis Therm S.A.

În şedinţă de C.L., aleşii au votat înfiinţarea unei Comisii de verificare a contractului cu Callatis Therm şi audit pentru contractul cu Rominservices Therm SA.

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a întâlnit, ieri, cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, iar concluzia discuţiilor purtate este că serviciul trebuie preluat de Municipalitate, însă locuitorii racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice sunt cei care vor decide dacă se va rezilia contractul cu S.C. Callatis Therm S.A.

„Contractul trebuie reziliat pentru că aceasta este dorinţa populaţiei. Dumneavoastră, preşedinţii de asociaţii, aveţi de ales între a continua relaţia cu Callatis Therm sau a reda Primăriei serviciul de furnizare a agentului termic“, a declarat primarul Mangaliei. De asemenea, edilul a mai spus că firma Callatis Therm s-a dovedit a fi „un partener neloial“, ca urmare a modului în care s-a realizat furnizarea agentului termic iarna trecută.

La rândul lor, preşedinţii asociaţiilor au afirmat că, în prezent, fiecare asociaţie are un contract cu Callatis Therm şi că, prin votul majorităţii, se va decide asupra rezilierii acestor documente. „Nimeni nu este mulţumit de calitatea serviciilor furnizate de Callatis Therm“, au completat reprezentanţii cetăţenilor. În replică, primarul i-a informat că asociaţiile de proprietari sunt suverane în privinţa acordului cu Callatis Therm şi numai prin rezilierea fiecărui contract se poate renunţa la serviciile acestei firme.

În continuarea şedinţei, primarul a informat că Municipalitatea se află în discuţii avansate pentru introducerea conductei de gaze la fiecare punct termic din Mangalia, proiect care ar putea fi finalizat până în luna octombrie. „Prin schimbarea tipului de combustibil, preţul va fi redus la aproximativ jumătate. La acest tarif se vor aplica subvenţii, în funcţie de veniturile populaţiei“, a completat Cristian Radu. De asemenea, un alt proiect al Primăriei prevede să fie trasă conducta de gaz la fiecare bloc şi, apoi, la fiecare apartament, cu costuri reduse din partea populaţiei. „Dacă va fi conducta de gaz la uşa apartamentului, de acolo fiecare stabileşte dacă îşi trage gazul în casă sau nu“, a explicat primarul.

La scurt timp după această întâlnire, aleşii locali au fost convocaţi în şedinţă de îndată pentru a discuta acest subiect. La finalul prezentării, la propunerea primarului, cei 13 consilieri locali prezenţi au votat pentru înfiinţarea unei Comisii de verificare a contractului cu Callatis Therm. De asemenea, în aceeaşi întâlnire s-a votat şi achiziţionarea unor servicii de asistenţă juridică privind realizarea unui audit asupra contractului 4.450/2003, încheiat cu Rominservices Therm S.A.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mihaela TÎRPAN, Observator de Constanta, 20.07.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply