Colocviu internaţional la Mangalia

0
806

Colocviu internaţional la Mangalia

Academia Română – Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, College de France – Chaire d’epigraphie et histoire des cites grecques, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia organizează, în perioada 8 – 12 iulie 2012, la Mangalia, colocviul internaţional intitulat: “Megarika”. Noi cercetări cu privire la arheologia, epigrafia şi istoria cetăţilor din Megarida şi ale coloniilor megariene din Pontul Euxin.

Lucrările colocviului se vor deschide luni, 9 iulie 2012, ora 9.00, în sala de conferinţe a Complexului President din Mangalia. La deschidere vor mai fi prezenţi: primarul Mangaliei Cristian RADU, reprezentanţi ai administraţiei locale şi numeroşi oameni de cultură din Mangalia şi din Constanţa.

Ideea organizării acestui colocviu îi aparţine lui Adrian ROBU, doctor în istorie greacă, cel care se ocupă de cetatea Megara şi coloniile sale, printre care şi Callatis. El a venit cu dr. Iulian BÂRZESCU la Mangalia şi împreună am stabilit detaliile organizării acestui colocviu internaţional. De la Megara vor veni şapte specialişti. Este pentru prima dată când un număr atât de mare de oameni de ştiinţă se deplasează dintr-o cetate antică grecească într-o colonie a ei, aceasta fiind cetatea Callatis. Pentru lumea ştiinţifică românească este o premieră.

În perioada elenistică, cetatea Callatis era cea mai importantă colonie de pe malul de vest al Mării Negre, din punct de vedere cultural. Cel care va deschide lucrările colocviului este Irad MALKIN, de la Universitatea din Tel-Aviv, unul dintre cei mai mari specialişti din lume în colonizarea greacă. Finanţarea colocviului vine de la CNCS-UEFISCDI, iar Collge de France va suporta cheltuielile deplasărilor participanţilor din străinătate.

Vor fi prezenţi oameni de ştiinţă de la: Muzeul din Megara, A Treia Eforie şi A Unsprezecea Eforie de Antichităţi Clasice şi Preistorice din Grecia, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Tubingen, Universitatea din Reims, Universitatea din Tel-Aviv, Universitatea din Milano, Universitatea Maine – Le Mans, College de France, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti, Institutul de Arheologie din Iaşi, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi, bineînţeles, Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Publicitate

Noi, cei de la muzeul callatian, vom avea mai multe comunicări, printre acestea fiind şi cea referitoare la singurul papirus descoperit în România, readus de la Moscova în august 2011. Chiar din prima zi, participanţii la colocviu vor vizita Muzeul Callatis, unde vor vedea şi renumitul papirus, urmând ca în zilele următoare să viziteze Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi săpăturile arheologice de la Histria, a declarat cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel COLESNIUC, director al Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia.

Replica, vineri, 6 iulie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele