CAMPANIE CAPITAL: Cum faci rost de bani ca să porneşti o afacere de la zero

0
730

Finanţările bancare pentru afaceri start-up pot fi accesate doar după doi ani de activitate a firmei. Întreprinzătorii care vor să pornească ceva de la zero trebuie să se bazeze pe ajutorul cunoştinţelor sau, mai rar, al unor business angels.

Regula de aur a „celor trei P“ este predată studenţilor chiar de un bancher la ­cursul privind instrumentele de fi­nan­­ţare pentru începerea unei afaceri. „Ştiţi cine sunt cei trei P la care trebuie să apelezi pentru a finanţa o afacere de la zero? Părinţi, prieteni sau alţi proşti, toţi dispuşi să îţi dea sau să îţi împrumute bani“, spune Tiberiu Moisă, director executiv clienţi corporativi şi IMM la Banca Transilvania şi, totodată, profesor universitar. Regula este mai mult decât o anecdotă pentru majoritatea întreprinzătorilor care vor să înfiinţeze o firmă, în condiţiile în care băncile acordă finanţări pentru afacerile start-up doar după doi ani de activitate.

Firmele noi se lipesc greu şi de facilităţile fondurilor de garantare şi contragarantare pentru IMM, doar 7% din acestea jungând la ele. Cu toate acestea, în fiecare an se înfiinţează peste 100.000 de firme noi şi, chiar dacă aproape jumătate mor în primele şase luni, întreprinzătorii găsesc resurse pentru a o lua de la capăt. „Moare firma, nu antreprenorul“, spune Moisă.

Capital a aflat de la specialişti soluţiile prin care întreprinzătorii aflaţi la început de drum pot găsi bani în alte părţi decât la ghişeul băncii, precum şi modalităţile de finanţare la care pot apela după primii ani de activitate.

Nicolae Dimaca din Constanţa a început prin a repara televizoare, radiouri şi alte aparate electronice acasă, pentru cunoscuţi şi prieteni. După ce și-a înființat firma a îndrăznit să închirieze un spațiu în care să își desfășoare activitatea, urmând apoi perioada de acumulare și de reorientare a businessului către ceva cu o valoare adăugată mai mare. Chiar și atunci, finanțarea obținută de la bancă a fost pe persoană fizică, sub formă de credit garantat cu propria lui locuință.

Acum este prezent în Top 300 cei mai bogați români și deține opt showroom¬uri auto la nivel național. Toată lumea vorbește de finanțarea start-up-urilor, de greutatea obținerii unor împrumuturi și de slabele șanse de înființare a unei firme noi. Problema start-upurilor este văzută distorsionat. Peste tot în lume, acestea sunt finanțate de bănci într-o mică măsură. Totuși, bancherii recunosc că „IMM-urile produc mai multă inovație decât corporațiile“, spune Bogdan Spuza, director marketing Unicredit Țiriac Bank.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cititi articolul complet aici: Capital, 17 martie 2012


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply