Clubul Sportiv Municipal Mangalia, în curs de organizare

0
1358

stadionul-fotbal-mangalia

Marţi 24.05.2016, la Mangalia, la iniţiativa d-lui Bogdan Maganu, s-a desfăşurat o şedinţă de lucru, cu scopul discutării oportunităţii înfiinţării Clubului Sportiv Municipal Mangalia.

La şedinţă au participat mai mulţi reprezentanţi ai unor cluburi sportive, care îşi desfăşoară activitatea în Mangalia. Ordinea de zi a şedinţei a fost următoarea:

1.Prezentarea unui proiect privind înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Mangalia. Acesta este un proiect mai vechi, dar care din diferite motive nu a fost realizat pînă în prezent, cu toate că mai multe persoane implicate în activităţile sportive au dorit aceast fapt. În cadrul şedinţei a fost prezentat modelul de Statut şi Regulament de Organizare şi Funcţionare. Acesta va fi înfiinţat pe baza legislaţiei actuale, ca un club de drept public, în subordinea Consiliului Local şi a Primăriei Mangalia.

Clubul Sportiv Municipal Mangalia va fi înfiinţat printr-o hotărîre a Consiliului Local, pe baza avizelor legale primite de la organismele de specialitate. În administrarea acestui club vor fi trecute toate bazele sportive din oraş.

În timpul discuţiei, dl. Neculai Tănasă, director la Academia de Fotbal Hagi, a prezentat proiectele de modernizare a stadionului central din Mangalia şi a bazei sportive din Neptun. Acesta a realizat din fonduri proprii planurile de modernizare. Acestea vor putea fi realizate cu fonduri europene, care vor fi acordate pentru sport, din această toamnă. În plus bazele sportive ale clubului vor putea presta o serie de mici servicii, care vor aduce fonduri la bugetul noului club.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

2.Principiile de organizare, funcţionare şi finanţare a Clubului Sportiv Municipal Mangalia. În cadrul şedinţei au fost prezentate principiile de organizare a acestui club. De principiu, s-a stabilit să se pornească de la situaţia reală a cluburilor care există în acest moment în oraş. Astfel secţiile noului club vor fi formate prin transferul sportivilor de performanţă şi a echipelor deja existente, de cluburile de drept privat din oraş. Secţiile astfel formate vor fi finanţate pentru a participa la pregătirea gratuită în bazele sportive din oraş, la campionate, cantonamente şi alte activităţi.

S-a stabilit, ca principiu, că vor fi finanţate toate secţiile care au sportivi seniori şi juniori, participanţi şi cu rezultate la campionatele naţionale. În paralel se va urmări formarea unor echipe de copii şi cadeţi, care să fie pregătiţi şi apoi înscrişi în concursurile oficiale.

În acest fel se va căuta păstrarea unui echilibru între secţiile sportive ale noului club, astfel încît toate sporturile să fie sprijinite.

Secţiile cu care se va începe activitatea sînt următoarele: Atletism, Arte marţiale (Judo, Kung-Fu, Karate), Box, Fotbal, Handbal, Lupte şi Şah. În Statutul clubului vor fi înscrise şi alte ramuri sportive, cum sînt: Baschet, Canotaj, Echitaţie, Rugby, Sportul pentru persoane cu Handicap, Sportul pentru toţi, Tenis, Tenis de masă, Volei, Yahting. În măsura în care la nivelul oraşului vor fi constituite echipe, acestea vor fi introduse în cadrul CSM Mangalia.

3.Constituirea grupului de lucru. În cadrul şedinţei s-a constituit un grup de lucru, cu scopul de a centraliza toate informaţiile despre sportivii şi antrenorii din oraş, pentru a realiza o bază de date, de la care se va începe înfiinţarea secţiilor. Apoi va urma pregătirea documentelor juridice pentru înfiinţarea clubului şi efectuarea demersurilor legale pentru înfiinţare.

Din grupul de lucru fac parte următoarele persoane:

-Bogdan Maganu
-Neculai Tănasă
-Andrei Furcă
-Nicolae Arginteanu
-Marian Negoiţă
-Florin Iordănoaia.

Sperăm ca acest prim demers să fie înţeles de către toţi cei interesaţi în sport, pentru sport, la Mangalia şi să vină alături de noi. Sportivi, părinţi, antrenori şi oficiali.

Vă vom ţine la curent cu toate demersurile noastre.

Sursa: facebook.com/florin.iordanoaiajoi, 26 mai 2016.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply