DEDICATIE, de Ziua mondială a libertății presei

0
657
iarba-fiarelor-robert-marius-dinca
Iarba fiarelor
Dis în zorii dimineţii
Se adună-n mahalale
Chipuri multe şi pestriţe
Ce-au bătut amar de cale
Ca să vină şi să vadă
Cum se-ntind pe la tarabe
Fel de fel de lucruşoare
Care mai de care oarbe
Să se bucure de banii 
Ce lucesc sordid în soare
Adunaţi de negustorii
Ce au oameni de vânzare.
E un glas care te cheamă
De te duci nici nu mai vii
Te sfârşeşti dintr-o bătaie
Prins în groapa inimii
Iară câinii, latră câinii
Şi te muşcă pe ascuns
Retrăind o amintire 
A ce-au fost şi ce-au ajuns
Când în lumea cea de bâlci
De circari şi măscărici
Se oferă recompense
Drept iluzii prinse-n bici
Se înclină toţi semeţii
Regi sub măşti de servitori
Năzuind la veşnicie
Într-un trup de muritori
Fără să mai vadă floarea
Ce pe piept s-a ofilit
Sau lumina cea din creştet
Ce s-a stins şi a murit.
Dis în zorii dimineţii
Se adună-n mahalale
Multe suflete şi inimi
La tarabe de vânzare
Însă chiar de-i viaţa grea
Chiar de buzunaru-i gol
Chiar de drumurile-s multe
Tot nu o să mă vând lor
Ca un ultim pelerin
Căutând călăuzire
Ca un ultim vis pribeag
Respingând orice trezire
Nu-s zăvoare să mă ţină
Cât ar fi puterea lor
Când respir doar libertate
Precum iarba fiarelor.
Robert Marius DINCĂ
Robert-Marius Dincă, 3 mai 2016 (Ziua mondială a libertății presei).  

Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply