Spitalul Municipal din Mangalia va fi finanţat de Ministerul Sănătăţii

0
867

spitalmangalia

Începând de luna aceasta, Spitalul Municipal din Mangalia va primi finanţare de la bugetul de stat şi nu va mai fi numai în responsabilitatea administraţiei locale. Măsura a fost luată de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, care a obţinut din partea Guvernului României o rectificare a bugetului pentru Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim-ajutor calificat.

Astfel, pentru serviciile de ambulanţă a fost alocată la rectificare suma de 32.472 de milioane de lei, iar pentru unităţile de primiri urgenţe suma de 52.528.000 de lei. „Aceste fonduri acoperă în totalitate solicitările serviciilor publice de ambulanţă privind cheltuielile de personal, bunuri materiale, servicii şi investiţii. Totodată, se creează posibilitatea suplimentării numărului de personal operativ cu aproximativ 500, în cadrul serviciilor unde există deficit major de personal, reuşindu-se în acest fel, asigurarea unei repartizări mai echitabile a personalului la nivel naţional”, a declarat Oana Cătălina Grigore, reprezentantul Ministerului Sănătăţii.

Continuarea, AICI. 29.08.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply