În ediţia precedentă a ziarului „Cuget Liber” am arătat că, societatea Daewoo – Mangalia Heavy Industries a luat naştere la 14 februarie 1997, printr-un joint-venture între concernul Daewoo şi Şantierul Naval „2 Mai“ Mangalia (în fapt statul român). Sud-coreenii au intrat în asociere cu 53 milioane de dolari (din care 23 de milioane de dolari sub forma unui know-how) obţinând 51% din acţiuni, iar românii, cu şantierul naval propriu-zis (mai puţin terenul), evaluat la 50,92 milioane dolari, respectiv 49% din acţiuni. În 13 din cei 18 ani de ani de existenţă, compania româno – sud coreeană (DMHI) a lucrat în pierdere. Altfel spus, zecile de nave construite în toţi aceşti ani i-au adus doar pagube.
Pierderile cumulate în perioada 2005 – 2014 au depăşit cu mult capitalul subscris şi vărsat al companiei şi valoarea activelor imobilizate. Pe altă parte, gradul de îndatorare la băncile sud-coreene şi româneşti este uriaş: 4.298.970.786 lei (1.064.233.391 dolari), în 2014.
Raţiunea de a fi a oricărei companii capitaliste este să facă profit. Totul – investiţiile, organizarea, activităţile, producţia şi vânzările – există doar cu un singur scop: obţinerea profitului. Daewoo – Mangalia pare să se abată de la spiritul capitalismului.
În cei 18 ani de existenţă, la cârma companiei s-au perindat numeroşi con-ducători numiţi de partea sud-coreeană şi cea română, dar singurul efect al schimbărilor a fost creşterea pierderilor şi al gradului de îndatorare.
Cu mici excepţii, guvernanţii noştri nu şi-au făcut griji de pierderile înregistrate de statul român la Daewoo – Mangalia. Pe de altă parte, acţionarul majoritar sud-coreean nu poate fi suspectat că l-ar afecta situaţia companiei. Dimpotrivă.
Contractul de joint-venture a fost conceput astfel încât partea sud-coreeană să câştige indiferent dacă Daewoo – Mangalia iese în pierdere.
Pe data de 28 iulie 2008, Constantin Horez, directorul general de la acea vreme al Şantierului Naval „2 Mai“ (acţionarul minoritar al Daewoo – Mangalia), declara, pentru „Cuget Liber”:
„Am descoperit că există un contract de co-building, în care DSME (acţionarul majoritar – n.n.) îşi asumă responsabilităţi (la contractarea unei nave – n.n.), pentru care primeşte un comision important, de la început. Există o societate care este tot a lui DSME, care se numeşte DSE Company. Ea asigură proiectarea şi apro-vizionarea cu echipamentele şi sub-ansamblele necesare navei. Vrem să studiem acest tip de contract, pe care nu l-am văzut până acum, să aflăm în ce constă şi care sunt comisioanele companiilor coreene, pentru că furnitura de echipamente şi pro-iectarea ajung la aproape 70% din preţul navei. Iar comisioanele sunt ca atare. Sigur că faci pagubă. După ce ai dat comisioane de angajament financiar pentru contractul de navă, pentru aprovizionare şi proiectare, nu-ţi mai ajung banii.”
La rândul său, Marin Florian, preşedintele Federaţiei „Navalistul”, a declarat pe data de 24 iulie 2015, pentru „Cuget Liber”: „Din cifra de afaceri a Daewoo – Mangalia, 12% sunt comisioanele DSME. Contractul care s-a semnat la constituirea societăţii prevede: un comision de management, un comision de proiectare şi plata specialiştilor sud-coreeni de la Daewoo – Mangalia. Din Coreea se importă totul: tablă navală, motoare, echipamente, chiar şi nisipul pentru sablare. Cu ce preţuri se aduc? A analizat partea română cât o costă în plus pe Daewoo – Mangalia aprovizionarea din Coreea?”
Mai mult, în cugetliber.ro, Marți, 28.07.2015.
