ZIUA MARINEI la Mangalia – VideoGuide.ro

0
690

ziua_marinei_mangalia_videoguide

Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români, la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, patroana Marinei Române. Serbarea oficială a avut loc pe crucișătorul Elisabeta, primul crucișător al Marinei, unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare și la care a luat parte și Ministrul de Război de la acea vreme, Dimitrie A. Sturdza…

Prezentare ZIUA MARINEI Mangalia pe videoguide.ro

Vară de vară, mii de turişti şi localnici sunt prezenți în Portul Turistic Mangalia, pe data de 15 august, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române. Evenimentul este organizat de Garnizoana Mangalia şi Primăria din localitate, cuprinzând mai multe activităţi, desfăşurate atât pe apă cât şi pe uscat.

La manifestări iau parte oficiali din Armata română, reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel central şi local. După arborarea drapelului la catarg, pe cheu, precum şi a drapelului şi a marelui pavoaz la navele din dispozitiv, are loc un ceremonial religios, care cuprinde sfinţirea unei ancore de flori şi depunerea acesteia în mare, în memoria jertfei marinarilor. Apoi, se dă citire Ordinului comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Transporturilor.

Conform programului de activităţi, au loc exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv, salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri, exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, exerciţii de stingere a unor incendii, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, la care iau parte bărci cu rame, schifuri, yole şi veliere, pe raza Portului Turistic Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Se desfășoară tot cu acest prilej numeroase jocuri marinăreşti pe apă şi pe faleză, exerciţii de atac/salut al aviaţiei militare, precum şi o paradă a ambarcaţiunilor.

Pe parcursul Zilei Marinei Române, mai sunt programate spectacole de muzică şi fanfară, precum şi expoziţii de tehnică militară şi ateliere interactive. Seara, are loc o impresionantă retragere cu torţe a marinarilor şi se lansează focuri de artificii. Ulterior, în Portul turistic sunt programate diverse concerte.

Sursa: VideoGuide.ro, 21 august 2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply