Festivalul de artă urbană „PeWALL” revine la Constanța! Artiști din România, Serbia, Italia, Republica Moldova și Ucraina vor realiza o serie de picturi murale cu tema BIOPHILIA

0
696
A doua ediție a festivalului „PeWALL”, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația ALT HERO, se va desfășura între 9 și 16 octombrie. Artiști din România, Serbia, Italia, Republica Moldova și Ucraina vor realiza o serie de picturi murale cu tema BIOPHILIA, menite să transforme peisajele urbane în spații mai atractive pentru publicul larg și să stârnească interesul comunității pentru cultură.
Timp de o săptămână, locuitorii și vizitatorii orașului Constanța vor putea urmări procesul captivant prin care viziunile artiștilor invitați iau forma unor lucrări de artă de mari proporții și vor putea interacționa cu aceștia.
BIOPHILIA își propune să ne apropie de firesc, creând loc în experiența urbană pentru mici momente de respiro și de conectare cu sinele prin artă. Fascinația noastră pentru natură și nevoia de conectare cu aceasta vor fi explorate prin narațiuni vizuale menite să creeze spații urbane atractive, captând atenția și stârnind imaginația privitorilor.
Festivalul „PeWALL” este primul proiect de regenerare urbană prin artă stradală din Constanța și are ca scop revitalizarea imaginii orașului, facilitând noi posibilități pentru exprimarea creativă în spațiul public.

Prin intermediul acestei inițiative, orașul Constanța face primii pași spre a-și asigura un loc în circuitul internațional al artei stradale și al picturii murale, oferind totodată comunității sale un prilej de interacțiune cu o formă inedită de manifestare artistică.
Vă invităm, așadar, în perioada 9 – 15 octombrie, să urmăriți procesul de implementare a artei stradale și să descoperiți o serie de noi picturi murale de mari proporții cu tema „BIOPHILIA”.
Acesta a fost afișul-Invitație pentru artiștii murali.
Proiectul ”PeWall 2.0” este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația ALT HERO,” au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

MN: Vă invităm să citiți și MANGALIA STREET ART FESTIVAL – Pledoarie pentru ARTA URBANA de calitate! (Mangalia News, 14.02.2021).

Mangalia News, 07.10.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply