Portret de campion: Interviu cu Emil Ghinea despre provocările de pe traseu și planurile sale de viitor (FOTO)

0
798
În motorsport, sunt lăsate deoparte diferențele, părerile, chiar și problemele de acasă, sau necazurile. Piloții sunt conștienți că trebuie să rămână concentrați, atât la drum cât și la mașină, căci orice greșeală scade din șansele de reușită.
Emil Ghinea știe ce vrea, are o atitudine de campion molipsitoare și muncește pentru țelul său. Concurează din pasiune și și-a început cariera bucurându-se că este la linia de start, alături de marii piloți ai țării. Pe lângă aspectele profesionale, este mândru de orașul său natal, Mangalia, pe care îl reprezintă oriunde s-ar afla, iar familia îi este alături și îl susține în tot ce își propune.
Vom afla în acest interviu cu ce se ocupă, în afară de motorsport, la ce competiții participă în acest moment și care sunt planurile sale pentru anul viitor.
1. Care a fost prima ta interacțiune cu motorsportul?
“Totul a început în 2009 când am cumpărat un Renault 5 Turbo, de stradă. Eu inițial am vrut să concurez de la 14 ani, dar fiind din Mangalia, zonă care nu prea are legătură cu acest sport, a fost puțin mai greu. Am ajuns în cele din urmă la Jean Pescaru, în garaj la Sfântu Gheorghe, iar apoi, în 2011, am avut parte de primul start, ca mai apoi în 2012 să obțin titlul de vicecampion național. În 2021 am ieșit campion de grupă și de atunci, pe lângă performanță, au crescut și pretențiile. În prezent, din păcate, am văzut că mulți sportivi noi care vin la start au în gând cu totul altceva. Eu nu mergeam pentru cupă sau loc, eram fericit că eram la start cu Lucian Răduț, Mircea Pădurean sau alți piloți foarte buni. Eram fericit că eram prezent acolo alături de ei”.
2. Ce ai simțit în primele etape?
“Am simțit doar bucurie că eram acolo, a fost o mulțumire sufletească, mi-am dorit asta enorm. De la 23 la 30 de ani am muncit cu gândul că o să ajung la start, și am realizat totul cu banii și cu munca mea. Așa am ajuns la performanță, la parteneri de încredere și la o echipa tehnică de top”.

3. La ce competiții participi în acest moment?
“Particip la 3 campionate, Campionatul Național de Viteză în Coastă, unde am declarat că vreau să ies campion absolut, în campionatul Masters, unde se regăsesc mașinile tari ale campionatului și unde țintesc să fiu în Top 2 și ar mai fi Campionatul Național de Super Rally”.
4. Ce anume te determină să participi la competițiile de motorsport?

Citiți continuarea interviului pe autodriven.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply