Școala din Neptun ar putea fi transformată în grădiniță cu program prelungit

0
1168
Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a organizat, recent, o întâlnire cu directorii instituțiilor de învățământ din oraș, precum și cu inspectorul școlar general al județului Constanța, profesor Sorin Mihai, pentru a discuta despre metodologia înscrierii / reînscrierii preșcolarilor în grădinițele din oraș.
În cadrul reuniunii, directorii au prezentat în fața șefului IȘJ câteva dintre problemele cu care se confruntă, în contextul în care, din acest an școlar, conform noilor reglementări din legea Educației, învățământul preșcolar devine obligatoriu pentru grupa mijlocie și mare.
Directorii de grădinițe din oraș au vorbit despre capacitatea limitată a spațiilor din unitățile de învățământ și cererea foarte mare pentru frecventarea grădiniției, mai ales a copiilor din grupa mică. Reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean, profesorul Sorin Mihai, le-a explicat directorilor că este obligatorie înscrierea copiilor în grupa mijlocie și grupa mare, ulterior să se rezolve cererile pentru grupa mică, în funcție de spațiile disponibile.

„Conform noilor reglementări din Educație, anul școlar 2023-2024 vine cu mai multe modificări având o bază legală certă, astfel că, rog toți directorii de școli și grădinițe să respecte toate aceste modificări și să se asigure că toți copiii vor fi primiți la grupa mijlocie și mare, iar unde metodologia permite, se vor suplimenta locurile, conform legislației. Pentru grupa mică, acolo unde nu există capacitate instituțională pentru a primi copiii, aceștia vor fi redirecționați către alte grădinițe din oraș care mai au locuri libere sau vor găsi alte soluții”, a precizat inspectorul școlar general.
La rândul său, primarul municipiului, Radu Cristian, s-a arătat deschis să găsească o rezolvare la problemele directorilor de școli, dar și a părinților, precizând că, de anul viitor, ar putea fi renovate și folosite anumite spații educaționale pentru a primi toate cererile.
„Pentru anul școlar 2024-2025 avem posibilitatea să transformăm clădirea școlii din Neptun, în grădiniță cu program normal sau prelungit, în funcție de resursele de care dispunem, iar în condițiile în care și grupa mică va deveni obligatorie să avem suficiente locuri pentru toți copiii. Un alt spațiu care ar putea fi exploatat în interesul celor mici ar putea fi cel al fostei grădinițe sociale de la unitatea preșcolară nr.4. Știu că presiunea este pe grădinițele cu program prelungit, însă vom analiza situația și vom face tot posibilul să rezolvăm favorabil toate cererile. În prezent, avem în construcție alte două creșe și sperăm ca, în anii următori, să avem locuri mai multe în creșe și grădinițe, pentru toți copiii orașului”, a subliniat primarul Radu Cristian.


Mangalia News, 15.07.2023.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply