CUCii au îmbogățit patrimoniul umorului românesc – Ion TIȚA-CĂLIN

0
541

În cei 14 ani și jumătate de existență, Clubul Umoriștilor Constănțeni și-a câștigat renumele de „eliberator al râsului din sterilul dramatic al vieții cotidiane”, organizând lansări de carte și recitaluri umoristice în licee, universități, cămine de bătrâni, biblioteci și cămine culturale de la sate. Membrii săi și-au publicat creațiile în presa locală și în revistele culturale din țară, au participat la concursuri naționale și internaționale de umor, cucerind numeroase premii.

CUCii au contribuit la patrimoniul umorului românesc cu zeci de volume, multe dintre ele fiind premiate la festivalurile de umor.
De la naștere și până azi, CUC a lansat șapte volume colective:
– „Prăvălia cu umor – Caietele Clubului Umoriștilor Constănțeni“, volumul I (2010) și volumul II (2013);
– „Containerul cu umor” (2016);
– „Vaporul cu umor” (2017);
– „Fabrica de umor” (2018);
– „Satiră și umor cu vânt bun din pupa” (2019);
– „Terapie intensivă cu satiră și umor” (2022).
Ion TIȚA-CĂLIN, 30 mai 2023.


Mangalia News, 02.06.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply