Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătorește în aceste zile venirea primăverii.
Târgul organizat cu acest prilej aduce laolaltă artizani populari și artiști ce expun pe ulițele Muzeului sumedenie de mărțișoare, având modele, culori și materiale variate. Nu întâmplător, această expoziție în aer liber se desfășoară în spațiul unui celebru Muzeu etnografic, printre primele din lume. Oficial, această instituție reprezentativă a muzeografiei etnografice datează din anul 1936, rod al inițiativei sociologului și folcloristului Dimitrie Gusti.
Ideea înființării sale s-a născut însă cu mulți ani înainte, prin 1865-1867, când Al. Odobescu, numit comisar al Pavilionului României la Expoziția Universală de la Paris propunea prezentarea unei gospodării țărănești autentice, simbolizând specificitatea culturii populare românești.
De altfel, cu ocazia Expoziției Universale de la Viena, 1873, în cadrul acesteia a fost organizat un „sat internațional”, în cadrul căruia au fost prezentate două locuințe originale din Transilvania, precum și case pitorești din România, ceea ce demonstrează originalitatea arhitecturii populare din țara noastră, asemănătoare celei din Austria, Croația, Galiția, Alsacia, regiuni de unde proveneau și celelalte exponate.
Un aer curat, ca la țară și o liniște patriarhală, ce te invită la reverie, pe care nici nu te-ai fi așteptat vreodată să le întâlnești într-un oraș aglomerat precum Bucureștiul, te înconjoară încă de la primul pas făcut în acest muzeu, devenit de mulți ani o atracție pentru turiștii străini sau români, dar și o scenă pentru evenimente culturale, cu profil folcloric, expoziții etnografice, sărbători populare tradiționale, târguri de prezentare ale unor produse specifice diverselor regiuni ale țării.
Printre aceste manifestări mult așteptate se numără și Târgul Primăverii, unde vedeta indiscutabilă este un mic, delicat și atât de încărcat de simboluri obiect, numit cu gingășie lingvistică mărțișor (Martie cel Mic).
Semnificația lui, așa cum îi spune și numele diminutivat, este legată de luna Martie, prima lună a Primăverii. În bogatul calendar de sărbători populare ale poporului român, această perioadă a anului stă sub semnul a două evenimente încărcate de mister: sărbătoarea de Dragobete și Baba Dochia.
Nici până în prezent filologii nu au căzut de acord asupra etimologiei cuvântului Dragobete, sărbătorit în prezent la 24 februarie a fiecărui an, deși în trecut se spunea că Dragobetele începe la 1 martie, cât și asupra semnificației acestuia.
Simeon Florea Marian credea că Dragobetele este o insectă sau un gândac cu care descântătoarele fac farmece de dragoste.
Același plurisemantism și cu privire la semnificația sintagmei Baba Dochia.
Despre sărbătoarea Dragobetelui nu există nici un dubiu că aceasta este o reminiscență străveche, simbolizând ritualul iubirii.
Au existat cercetători care au susținut faptul că Dragobetele se sărbătorea în vechime la 1 Martie, dată la care, la daci și la romani, începea Noul An.
În unele regiuni ale țării, Ziua de Întâi Martie, Dochia, se mai numeşte şi cap de primăvară, în sensul că în această zi începe şi vremea primăverei, însă și Dragobetele poartă apelativul „cap de primăvară”.
Ziua de Dragobete reprezintă semnalul de începere a renașterii întregii naturi, de aici și simbolistica purtării mărțișorului: obiect cu funcții apotropaice, dar și o dovadă discretă, expusă la vedere, pe partea inimii, la fete și femei, că sunt ocrotite de aceste mici amulete, dăruite în marea lor majoritate de către tineri sau bărbați. Prin intermediul mărțișorului, se comunică sentimente de afecțiune, materializate în aceste gingașe și minuscule obiecte cu funcții estetice dar și mistice.
Conform unor diverse tradiții, a căror vechime merge cu siguranță dincolo de granița erei noastre, în ziua de Dochia trebuie să se pună un mărțișor la gât (în zilele noastre la piept), pentru ca purtătoarea să aibă noroc, să fie sănătoasă tot cursul anului, să fie curată ca argintul din care a fost confecționat mărţişorul.
În unele zone ale Balcanilor, mărţişorul se poartă doar 12 zile, fiind apoi aninat în ramura unui pom. În România, șnurul se ține legat la mână. „Alţii îl poartă până când înfloreşte păducelul, alţii până ce sosesc berzele, iar unii îl scot abia la 1 Mai, când, după ce beau pelin pe iarbă verde îl aruncă pe un pom tânăr”. (cf. Artur Gorovei).
Revenim din nou la dificultatea de a înțelege ce semnifică cuvântul Dochia. Pentru unii, acesta provine din etimonul Dacia, pe când alții consideră că derivă din grecește, cuvântul Evdochia, însemnând plăcere, de unde și numele Sfintei Evdochia, sărbătorită la 1 Martie. Legendele cu privire la cojoacele Babei Dochia sunt deja cunoscute (semnifică nestatornicia vremii), așa că nu mai insistăm asupra lor, doar amintim că, după aceste 12 zile de la începutul lunii martie, numite Zilele Dochiei, urmează, potrivit credințelor populare, zilele sturzului; ale mierlei apoi ale cocostârcului, ciocârliei, cucului, rândunelelor. Cea din urmă zi este ziua mieilor, numită încă omătul sau ţurţurii. Dacă în acea zi va ninge, se spune că aceasta este zăpada mieilor (cf. Artur Gorovei).
Și cu privire la Dragobete sunt multe superstiții populare (ce să faci sau să nu faci în această zi), dar și unele previziuni asupra mersului vremii (de Dragobete, cap de primăvară, dacă ursul iese din bârlog și își vede umbra, adică dacă este soare, va fi vreme rece în continuare, iar ursul va continua să doarmă).
Iată câte semnificații și legende prilejuite de un târg anual de mărțișoare, aceste talismane ale iubirii, care ne transmit de fapt mesaje tainice, venite din adâncul istoriei acestor meleaguri. Dacă veți trece zilele acestea pe la Muzeul Satului, cu siguranță veți zăbovi plini de încântare, încercând să înțelegeți acest univers multicolor, dar plin de tâlcuri profunde. (muzeul-satului.ro).
Autor: Tanța Tănăsescu / UZPR.
Mangalia News, 12.03.2023.
