Emil-Corneliu Ninu: ”Într-o zi, ca cea de astăzi, 16 aprilie, cuvine-se a vorbi despre un mare prozator al literaturii române, GALA GALACTION, al cărui nume rămâne, din păcate, la discreția unor dascăli de școală, fie ei și profesori de Limba și Literatura Română, câțiva, din păcate, uitându-l cu desăvârșire, bezmetici rătăcitori prin scriptele sufocante ale proiectelor sau planurilor de lecții.
Este greu să discernem asupra valorii unei opere sau, cu atât mai mult, a unei întregi creații artistice. Și asta, mai ales, acum, în toiul fierbinte al unui joc dramatic, dacă nu chiar „al morții”, cum își intitula unul dntre romanele sale marele Zaharia Stancu. Căci, pe toboganul globalizării, puțini mai au timp să se mai gândească la ceea ce s-ar numi „specific național”. O explozie de valori caracterizează epoca modernă, dar, bineînțeles, că în ea se află cuprinsă și o multitudine de non-valori, de bună intenție sau de supremă ambiție.
În urmă cu 143 de ani, vedea lumina zilei, la Didești, jud. Teleorman, Grigore Pișculescu, a cărui origine aromână îl situează alături de alte nume importante în cultura românească. Îndrăgostit fiind de opera sa, în care am descifrat tenta puternică a unui principiu creștin, toleranța, dar și pasiunea pentru Mangalia, așezarea căreia i-a dedicat multe dintre memorialele sale de călătorie, dar și corespondența cu locuitorii de aici, musulmani, am purces la drum, înarmat cu răbdarea și experiența mea de dascăl, pentru a-l nemuri, prin împrumutarea numelui său celei mai vechi școli din urbea de pe malul mării.
Din demersurile de acum 22 de ani, primite cu interes de bunii mei colegi de cancelarie, vă oferim câteva dintre argumentele pe care le-am pus în calea indiferenței și sictirelii unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, cărora li s-a acordat, desigur, încă de mult, iertarea de toate păcatele trecute, prezente și viitoare! Și așa a fost să fie, căci, iată, această școală poartă cu mândrie și binecuvântare numele pe care elevii și cadrele didactice de aici îl impun, an de an, pe locurile fruntașe ale concursurilor de tot felul! Cinste lor și cinstire celui care le este protector și îi binecuvântează de acolo, de sus, unde „s-a dus să moară puțin”!
O şcoală din Mangalia se numeşte, de peste douăzeci de ani, „GALA GALACTION”.
Cândva, am fost titular al acestei prestigioase instituţii de învăţământ, prin părăsirea Liceului Teoretic, mutat într-un nou lăcaş, în Saturn. Gestul meu i-a surprins pe mulţi dintre colegi, precum şi pe cei din inspectorat, care, cu greu, mi-au înţeles „supărarea pe sat”. Oricum, mă întorceam la cea mai veche şcoală din oraş, unde, copil fiind, ascultam, din bancă, chemarea la închinăciune a credincioșilor mahomedani de către hogea din moscheea de peste drum.
Am simţit mereu că fiecare absolvent are niscaiva „datorii uitate” (Jean Bart) faţă de lăcaşul unde a căpătat o altă lumină a minţii şi o altă căldură a inimii. Aşa că se cuvenea să dau şu eu tributul spiritual faţă de dascălii mei de la catedră ori faţă de colegii şi prietenii de alte etnii (turci, tătari, lipoveni, greci). Am putut-o face şi prin încercarea (ciudată şi de neînţeles pentru câţiva dascăli din cancelarie, dar şi din inspectorat!) de a împrumuta un nume de scriitor clasic şcolii „de la Geamie”. Cum cel al Luceafărului de la Ipoteşti, Mihai Eminescu, exista deja pentru un liceu din Constanţa, fiindu-mi refuzată denumirea de către Inspectoratul Școlar al acelor vremuri, nu mi-a mai rămas decât varianta ÎMPRUMUTĂRII NUMELUI de la cel care crease romanul „Papucii lui Mahmud”, capodoperă a toleranţei religioase, precum comedia lui Victor Ion Popa, „Tache, Ianke şi Cadâr”, dar și inegalabilul memorial de călătorie, „MANGALIA”. Cu atât mai mult, cu cât scosesem şi primele trei numere ale celei de-a treia reviste şcolare din oraș, „GALACTEEA”.
Nu uşoară mi-a fost transpunerea acestei idei în practică, dată fiind obstrucţionarea unor somităţi, efemeride inspectoriale școlare, dintre care una, cea din capitala de judeţ, citind memoriul semnat şi de colegii mei, după ce a parcurs, cu indiferenţă, argumentarea unei astfel de solicitări, m-a întrebat, cu nervozitate: „Cine a mai fost şi Gala Galaction ăsta?”. Culmea este că autorul se afla de ani buni în manualul de Limba și Literatura Română, de clasă a opta, cu nuvela „La Vulturi!” Dar, vorba eclesiastului, „Iertate le fie păcatele, cele prezente, trecute şi … viitoare!”. Şi iată că, „fugit irreparabile tempus”, datele aniversare trecând pe lângă şcoala ce a obţinut patronimul unui autor de opere cu un copleşitor caracter moral-educativ, DIN PĂCATE, mă pot bucura numai eu și cu mine de clipa şi de bucuria de a-l comemora, astfel.
SCRIITOR CLASIC, GALA GALACTION (în limba greacã = lapte, Calea Laptelui) este pseudonimul literar al lui Grigore Pişculescu, nãscut la 16 aprilie 1879, în comuna Dideşti, judeţul Teleorman, şi decedat la 8 martie 1961, în Bucureşti. Ca fiu al arendaşului Nicolae Pişculescu şi al Chiriachiei (n. Ostreanu), a urmat şcoala elementarã în satul natal şi la Roşiorii de Vede, iar liceul la ”Sf. Sava”, unde se va împrieteni cu Ion N. Theodorescu, viitorul mare poet Tudor Arghezi. Debuteazã amândoi în acelaşi an, 1896, Gala Galaction semnând povestirea „O terasã”, în revista „Adevãrul literar”. Înscris, în 1899, la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universitãţii din Bucureşti, va trece, în anul urmãtor, la cea de teologie. Doctoratul şi-l va lua la Chişinãu (1909) şi se va preoţi în1922.
Colaboreazã la o mulţime de reviste literare antebelice („Viaţa socialã, „Rampa, „Facla”, „Cronica”, „Literaturã şi artã românã,” „Viaţa româneascã”) şi interbelice („Viaţa româneascã”, „Dimineaţa”, „Adevãrul literar şi artistic”, „Revista fundaţiilor regale” etc.).
Debutul editorial şi-l face în 1914, cu volumul de povestiri „Bisericuţa din Rãzoare”, urmat de altele, nu mai puţin pitoreşti: „Clopotele din Mãnãstirea Neamţu” şi „La ţãrmul mãrii” (1916). Efectueazã multe cãlãtorii în strãinãtate (Ungaria, Grecia, Italia, Orientul Apropiat), la locurile sfinte (1930 – „Scrisori cãtre Simforoza – În Pãmântul Fãgãduinţei”). Între cele douã rãzboaie mondiale, îi apar mai multe volume cu prozã: „O lume nouã (1919), „Rãboji pe bradul verde (1924), „Toamne de odinioarã” (1924), „Caligraful Terţiu” (1928), „Roxana” (1930), „Papucii lui Mahmud” (1932), „Doctorul Taifun” (1933), „La rãspântie de veacuri” (1935), „În grãdinile Sf. Antonie” (1942) şi o piesã de teatru, „Riţa Crãiţa” (1943). Cu preotul Vasile Radu, tipãreşte o nouã versiune româneascã a „Bibliei, în 1938.
Opera lui Gala Galaction are la bazã iubirea de oameni, sentimentul caritãţii şi al toleranţei „(De la noi, la Cladova”, „Roxana”, „Doctorul Taifun”). Superior artisticeşte este romanul „Papucii lui Mahmud” (1932), în care un pantofar român regretã gestul de a fi ucis, într-un exces de zel patriotic, un prizonier turc. Impunându-şi penitenţa de a confecţiona papuci, pe care sã-i dea de pomanã sãracilor desculţi, cutreierã Peninsula Balcanicã şi moare fericit, când, ajuns în Turcia, împarte cea de-a mia pereche. Are, acum, viziunea de a îmbrãţişa picioarele strãpunse de cuie ale turcului ucis, primind binecuvântarea acestuia.
În alte povestiri, abordeazã motive fantastice de origine folcoricã („Moara lui Cãlifar”, „Copca rãdvanului)”, naraţiuni istorice zguduitoare prin dramatismul lor („La Vulturi!”) sau întâmplãri cu un final etic, în spiritul moralei creştine (de exemplu, „Gloria Constantini”, în care laitmotivul este cel antic – „auri sacra fames”).
Un volum aparte, al cãror farmec aminteşte de picturile lui Tonitza, Steriadi şi Iser, este cel intitulat „Mangalia” (1947), rodul unor frecvente sejururi (1922, 1924) în acest loc, în care logodna mãrii cu soarele pare sã eternizeze efemeritatea verii. Autorul desoperã şi redescoperã locuri strãvechi (ruinele cetãţii, umbrele digului genovez, geamiile, dintre care Esmahan-Sultan impune prin cimitirul şi turnul ei zvelt) sau mai noi (morile dinspre sudul aşezãrii, lacul, casele de chirpici, bãile sulfuroase etc.).
Creator iscusit de viaţã, Gala Galaction compune cu o nedisimulatã dãruire, îmbinând intelectul cu afectul într-o armonie şi originalitate surprinzãtoare. Total subiectiv, în nuvele şi romane, prozatorul se dovedeşte a fi un permanent îndrãgostit de peisaj, lirismul eposului reieşind din „eleganţa şi graţia desenului, din prospeţimea cromaticã, din suavitatea nuanţelor, din neistovita inventivitate în combinarea formelor”. (Dumitru Micu).
Mangalia News, 16.04.2022.
