Marea din paharul cu apă – Maria-Lavinia Buleac.
”Dobrogea e colțul nostru de Asie!” – Nicolae Iorga.
Este 09:15, abia a început programul de la serviciu și ochii deja alunecă spre fundalul cu plajă insorită de Constanța al laptopului meu. Ce n-aș da să fiu acum acolo, la mare…, să aud valurile, să văd Soarele lucind pe apă, să miros vaporii salini, să simt briza, să aud pescărușii leneși, să văd scoicile aduse de valuri… Însă tot ceea ce mă poate aduce aproape e să beau din cana mea de apă (apa de pe Planeta noastră este aici, de la Începutul Timpurilor, deci cu siguranță că pe parcursul miliardelor de ani a trecut și prin Marea Neagră). Beau apa din cana mea cu imprimeu maritim și îmi imaginez că este apa mării, mă forțez să îmi imaginez mirosul nisipului și sării marine și mă pregătesc de o scurtă incursiune imaginară prin Dobrogea.
La Mangalia, acasă, vin cu trenul. Turnul din gară e la fel, vechi și impunător, iar gara – plină de oameni care împărtășesc aceeași iubire pentru mare. Plec de acolo spre bulevard, sau mai bine, către plajă. Mă topesc de dor, simt cum mă îmbrățișează marea, iar eu mă duc și mai tare spre ea. Țin palmele în apă și îi spun că nu mai pot de dor, mă duc la Farul Genovez, iau lumină și plec spre oraș. Mă duc întâi la moscheea veche de 600 de ani, iar din curtea ei, spre portul turistic. Mă duc și la biserica de lemn, mă duc și la muzeu, iar apoi bat în retragere, înapoi la gară. Spre următoarea destinație!
Spre Nord, trenul meu mă duce în Constanța. Orașul rege dintre orașele dobrogene: atât de modern și cu suflet vechi în același timp. Nici nu știu în ce parte să merg întâi – mare, Moscheea lui Carol, Delfinariu, Canalul Dunăre-Marea Neagră, muzee sau Cazino. Merg unde mă duce sufletul, oricum mă va purta prin toată Doborgea.
Mai cobor, acum. La Babadag și Techirghiol, văd că lumea e mai liniștită. Mâna de locuitori din aceste orășele e prea ocupată cu gospodăriile micuțe și ce s-a mai întâmplat în comunitatea apropiată. Mă salută când cobor pe peron. Ei se uită peste gard, vorba aia, către mare sau către lac, și devin prin tărâmul lor binecuvântat atemporali. La fel și cu Năvodari, Neptun, Eforie, Ovidiu, Valu lui Traian, Castelu, Basarabi… Minunății de orășele de pe litoral.
Parcă mă apropii puțin de Craiova și mă duc scurt și pe Agigea și Medgidia. Orașe mai apropiate de Vest, de aici marea e mai departe, dar nu are nimic, tot Dobrogea e! Nu e mare și deltă aici, dar e viață – sufletul litoralului domnește și aici. Cred că Îngerul Mării s-a atins de sufletul meu și nu mai vrea să plece niciodată, probabil așa mi-e și scris, să doresc toata viața Dobrogea.
Termin cu toate acestea apa din cană – mi s-a terminat Marea! Dar ce bine că în Dobrogea nu se va termina niciodată, pentru că lumea mea ar colapsa. Asta mi-e până la concediu și cu marea, zilele însorite și calme așteaptă cuviincios rândul în capul meu, iar le aștept pe ele să vină mai repede. Sau aștept doar până la următoarea cană.
Maria-Lavinia Buleac, 20 de ani, inginer DevOps la SugarCRM, ofiter-inginer voluntar CERT-RO, studentă la Universitatea din Craiova, fostă absolventă C.N.”S.H.” (promoția 2019).
Mangalia News, 12.06.2021.
