Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Guvernul a decis ca, în perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății [VIDEO]

0
781

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a susținut vineri o declarație de presă, în cadrul căreia a precizat faptul că toate unitățile medicale aflate în subordinea autorităților locale vor fi administrate direct de Ministerul Sănătății. 

„Știu că este un sistem care vine cu multe neajunsuri, insuficiențe adunate în timp, personal insuficient, investiții limitate sau prost gestionate. Este o realitate pe care o cunoșteam… (…) După vizitele în teritoriu, am constatat discrepanțe între raportări la nivel central și între distribuția de materiale. Am luat decizia că fiecare spital, prin DSP, să raporteze stocurile pe care le are pentru a se vedea unde este nevoie de materiale. (…) DSP-urile au făcut și fac o muncă importantă. Și aici am găsit personal insuficient și nu au putut să facă față anchetelor epidemiologice. Vom angaja încă 1.000 de persoane în acest sistem, crescând personalul cu 25%. Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în sistemul de ambulanțe.

În România avem 3.183 de persoane infectate, 283 vindecate. (…) Conform unei analize rapide a INSP, între 26 februarie și 29 martie, 75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste cuprinse între 40 – 79 de ani, vârsta medie a deceselor este de 66 de ani, majoritatea cazurilor având boli cronice asociate. 45,7% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmarului a contactului cu persoane infectate, iar numărul acestora este în creștere. 16,2% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului medical. (…) Guvernul a decis ca în perioada pandemiei toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere”, a spus Nelu Tătaru.

https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/videos/151525456215675/

Potrivit ministrului Sănătății, bugetul ministerului a primit o suplimentare de 350 de milioane de euro pentru tratamentul și îngrijirea pacienților aflați în stare critică. De asemenea, compania de stat Unifarm a efectuat 1.245 de acțiuni de distribuție a echipamentelor de protecție în 294 de spitale. Referitor la capacitatea de testare, Nelu Tătaru a punctat faptul că a fost alocată suma de peste 23 milioane lei, pentru 35 de centre medicale pentru realizarea a 118.250 de teste coronavirus PCR. Potrivit lui Tătaru, au ajuns în țară peste 18.000 de aparate de testare care vor merge către unități medicale, insistând asupra faptului că „vor demara proceduri de achiziție în perioada imediat următoare”.

Publicitate

Nelu Tătaru a mai precizat că în România sunt acum trei focare de coronavirus: la Suceava, Arad și Deva și va merge personal în toate focarele pentru a verifica ce se întâmplă în spitale.


Mangalia News, 03.04.2020. (sursa: Ministerul Sănătăţii – România).



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele