Liliana Pintilie – La pas, prin țara lui Moș Crăciun. ”Nu există vreme rea, ci…”
Mda…, ia să vă zic cum am aflat eu că “nu există vreme rea…”.
Ca orice om normal, obișnuit cu “pregătirea în avans”, am luat în calcul și eventuale ploi, ploicele, ploi zdravene și torențiale… și m-am echipat corespunzător, cu umbrelă și încălțăminte care să îmi țină picioarele uscate.
Aiurea! La prima ploaie, pe un fatidic 21 august, în miez de vară să ne înțelegem, pregătirile mele nu au făcut nici doi bani. Mai degrabă eforturile mele s-au dus pe apa sâmbetei și am sfârșit drumul spre casă plici-plici, sau lipa-lipa …
Și dacă vă imaginați că băieții au avut altă soartă, vă înșelați. Grozavele lor ghiozdane (luate din RO și cărate după noi, cu valoare sentimentală) nu au făcut nici doi bani găuriți cu tunul, sub ropotul de 20 de minute. Cu părul încă ud, am dat buzna în primul magazin, să repar greșeala începătorului: adoptarea stilului lor de viață este OBLIGATORIE, nu opțională. Așa am aflat că ghiozdanele copiilor lor sunt echipate cu huse de ploaie fluorescente (o să revin pe subiect), ascunse într-un buzunar dosit (ca să nu încurce), aflate mereu la purtător. Tot atunci am luat aminte pe stradă la oamenii care nu se tem să încalțe cizme de cauziuc vara, câtă vreme le păstrează picioarele uscate.
Pelerinele de ploaie, ascunse într-o poșetă (adesea rucsac în spinare), sub toate formele, modelele și culorile, fac parte din viața lor. Desigur există și varianta hainelor rezistente la ploaie, dar eu am rămas uimită de relaxarea cu care omuleții ăstia poartă acel textil-gumat, fără să simt cumva stigmatul galoșilor de la țară (cum aș fi asociat eu imaginea).
Și dacă mi-ar fi spus cineva că, înainte să mă ridic din pat, o să verific prognoza meteo, chiar nu credeam, zău! Este important să știu cum o să fie vremea, pentru ca o afurisită de ploaie de vară să nu imi strice nici cheful, nici coafura (mă rog, vorba vine).
Despre copii, nu mai vorbesc! Ei fac ce văd la parinți și nu protestează deloc, când sunt scoși la plimbare, la joacă, sau la somnul de amiază, în plină ploaie torențială. Soarta, nene! Dacă acu’ a venit norul?!
Așa se face că, într-o după-amiază, când am ieșit din casă, l-am întâlnit pe fiul ploii. Un prichindel de maxim 1 an jumate, culcat pe burtă în prima băltoacă, la adăpostul costumului de ploaie din cap și până în picioare, pleoscăia apa cu mânuțele lui dolofane. Alături, mama butona telefonul, aruncându-i din când în când câte o privire, încuviințând bucuria copilului. Chicotelile lui îmi răsună și azi în urechi. A ridicat mutrița șiroind de apă, ochii lui albaștri ca cerul erau singurii curați pe chip și numai nu putea rosti “Vrei și tu să încerci?”
Nu, nu am sunat la Protecția Copilului, nu era nici un pericol, dar mirarea s-a citit pe fața mea, clar! M-am oprit să îl admir. Cred că mama a intuit admirația mea (amestecată cu nelămurirea “ăăă, nu se udă?”) și mi-a zis cât se poate de calm:
“Nu există vreme rea, ci doar haine nepotrivite!”
MN: Alte gânduri scrise atât de inspirat de Liliana Pintilie, corespondenta noastră dragă din ”Nordul îndepărtat” și publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.
Mangalia News, 02.04.2020.
