Zanfir Iorguș, fostul primar din Mangalia și Paul Liviu Botaș, fostul viceprimar al municipiului, achitați definitiv. (Minută)

0
926

ZIUA DE CONSTANTA: Zanfir Iorguș, fostul primar din Mangalia, a fost achitat definitiv, azi, în dosarul în care fusese trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Tot achitare a primit și Paul Liviu Botaș, fostul viceprimar al municipiului Mangalia, acesta fiind acuzat tot de abuz în serviciu. De precizat că în cauză, doi judecători au decis în majoritate achitarea celor doi inculpați. Asta în timp ce al treilea judecător (aflat în opinie minoritară) din complet ar fi dorit menținerea primelor condamnări aplicate celor doi de Tribunalul Constanța, respectiv câte trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Iată Minuta judecătorilor: 

„Cu opinie majoritară: În baza art 421 pct. 2 lit a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de apelanţii – inculpaţi Iorguş Zanfir şi Botaş Paul Liviu împotriva Sentinţei penale nr.545/ 12.11.2018, pronunţată în dosarul cu nr.1843 /118/2015 al Tribunalului Constanţa.
 
În baza art.423 din Codul de procedură penală, Desfiinţează, Sentinţa penală nr. 545/12.11.2018 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul cu nr. 1843/118/2015 şi rejudecând: În baza art. 396 alin.1 şi 5 din Codul de procedură penal în referire la art. 16 alin 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală achită inculpaţii Iorguş Zanfir şi Botaş Paul Liviu, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 din Codul penal rap. la art. 13 ind. 2 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul penal şi art. 5 alin.1 din Codul penal si de abuz în serviciu, prev. de art. de art. 297 alin.1 din Codul penal rap. la art. 13 ind. 2 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul penal şi art. 5 alin.1 din Codul penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
 
În baza art. 25 alin.5 din Codul de procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Înlătură dispoziţiile art. 67 alin.2 din Codul penal rap. la art. 297 alin.1 din Codul penal, art. 65 din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal,art. 91 din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal, 93 alin.3 din Codul penal rap. la art. 404 alin.2 din Codul de procedură penală şi cu aplic. art.5 din Codul penal, art. 96 din Codul de procedură penală rap. la art. 407 alin. 2 din Codul de procedură penală penal, art. 19 din Codul de procedură penală rap. la art. 397 alin.1 din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 1357 şi urm. din Codul civil, art. 274 alin.2 şi3 din Codul de procedură penală, privitor la cei doi inculpaţi.
 
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, dacă nu contravin prezentei decizii. În baza art. 272 alin.1,2 din Codul de procedură penală, onorariul, în sumă de 100 lei pentru apărătorul din oficiu, din cadrul Baroului Constanţa, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, în favoarea doamnei avocat Maraveia Iuliana Roxana.
 
În baza art 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, în fond şi în apel. Conform art. 400 alin. 3 din Codul de procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.04.2020.
 
Cu opinie minoritară, în sensul respingerii, ca nefondate a apelurilor formulate de apelanţii- inculpaţi Iorguş Zanfir şi Botaş Paul Liviu împotriva Sentinţei penale nr.545/ 12.11.2018, pronunţată în dosarul cu nr.1843 /118/2015 al Tribunalului Constanţa,în baza art. art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală“.
 
Deciziile de achitare au fost pronunțate azi de judecătorii Curții de Apel Constanța. Completul de judecată a fost format, potrivit surselor noastre, din următorii magistrați: Valentina Boboc, Iulia Cezara Suciu  și  Damian Mitea, toți judecători în cadrul Secției penale din Curtea de Apel Constanța. 
 
Așa cum arătam și mai sus, în primă instanță, atât Zanfir Iorguș, cât și Paul Liviu Botaș au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare.


Continuarea, în ziuaconstanta.ro/stiri (autor: Ionut Zagoneanu).


Mangalia News, 01.04.2020 – Revista presei. 



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply