Limba română, vorbită de un popor cu temperament latino-balcanic, este caldă şi primitoare. Găsim în ea multe cuvinte care sunt diminutive prin definiţie: linguriţă, furculiţă, grădiniţă (de copii), floricele (popcorn), peniţă, notiţe (de curs), mărţişor, lănţişor cu cruciuliţă (la gât), pătrăţele (pe caiete de aritmetică), muzicuţă (instrument), vaporaş (la Herăstrău), minciunele (prăjitură), strugurel (pentru buze), firicel (de floare-albastră), dovlecel, cuişoare, scorţişoară (condimente), lăcrămioare (din grădină), steguleţe (de întâmpinare), plăcuţă (de înmatriculare), aluniţă (pe obraz), forfecuţă (de unghii), foiţă (de ţigară), liniuţă (de despărţire în silabe), mâţişori (de salcie), lumânărele (pentru tortă), şerveţele (de masă), clopoţel (sună recreaţia!), codiţe (împletite din par), volănaşe (croitorie), umeraşe (în şifonier), dulăpior (la bucătărie), cartonaş (galben la footbal), pluguşorul (de Anul Nou), periuţă (de dinţi), pufuleţi (de porumb) şi multe altele. Chiar şi nume proprii sunt diminutive: Marioara, Viorica, Mugurel, Luminiţa, Ionel (Teodoreanu), Brăduţ (Covaliu).
Alte diminutive au scopul de a accentua fie vârsta mică: băieţel, fetiţă, nepoţel, nepoţică, fie dimensiunea redusă: bucăţică (de zahăr), găleţică / lopăţică (de plajă), bărcuţă (de hârtie), trenuleţ (electric, jucărie), umbreluţă (de soare), covoraş (la intrare), căruţ /cărucior, perniţă / puişor (de pernă), cămăşuţă, pălărioară, boneţică, rochiţă, cărticică (de rugăciuni), filmuleţ, poezioară, cântecel, iconiţă (pe noptieră), carneţel, sertăraş, măsuţă / scăunel / oliţă / pătuţ (pentru copil), punguţa (cu doi bani), ursuleţ (de pluş), iepuraş (de Paşte), coroniţă (de flori), pietricele (la malul apei), păsărele (cântătoare), prosopel (de mâini), fluturaş (nu mai ai aripioare!), găurele (pentru cureaua de ceas), căprioară (de munte), beculeţe (de Crăciun) şi câte altele!
La bucătărie, diminutivele sunt omniprezente: ceşcuţă (de cafea), păhărel (de ţuică), borcănel (de dulceaţă), şerveţele (de masă), coşuleţ (de pâine), crăticioară, felioară (de lămâie), cubuleţe (de gheaţă), oscioare (de peşte), cartofi fideluţă, pacheţel (de zahăr vanilat), pliculeţ (de ceai), etc. Însuşi cuvântul albuş e un diminutiv…
Mai există şi formule de politeţe: coniţă, sărut mânuşiţele, sau unele folosite de scriitori pentru vizualizarea personajelor: mustăcioară, danteluţe etc. Sunt utilizate frecvent şi diminutivele referitoare la copii: ochişori, dinţişori, obrăjori, ciorăpei, pantofiori.
Ciorbiţa de văcuţă, tocăniţa de purcel, sărmăluţele cu mămăliguţă, sau chifteluţele sunt îmbietoare şi calde. O bucăţică de pui cu fasolică nu e ceva de refuzat!
Ospitalitatea şi alintul sunt prezente, când eşti invitat la o cârciumioară, pentru nişte mititei sau cârnăciori, cu pâinică alături şi, eventual, castraveciori muraţi, la care o berică rece chiar se impune! Iar când, la o fripturică în sânge, ţi se oferă un vinişor de calitate şi, la desert, o cafeluţă turcească, iar pe o farfurioară, cornuleţe cu gem, te simţi chiar răsfăţat! (sursa: Adriana Popescu, Fb).
