EDITORIAL: Ioan Duployen a fost unul dintre cei mai prolifici ziarişti locali din perioada interbelică. Secretar de redacţie la Dobrogea economică (cu sediul în Constanța, pe Marc Aureliu, nr. 11), semnând cu pseudonimul O.N. Dunăreanu, în Farul, apoi în Orizontul marin, devine în 1939 directorul ziarului de informaţii Răsăritul. A publicat reportaje, anchete, note, cronici, în mai toate cotidianele Dobrogei, a scris monografii, ba chiar a îndrăznit primul Anuar al presei, la 1927, în care ne-a lăsat portretele celor mai importanţi oameni ai timpului.
Împreună cu Th. Ionescu, un alt important publicist dobrogean, a realizat în 1924 o excepțională lucrare, Constanța și Techirghiolul. Ghid ilustrat pentru vizitatori.
Din risipitele lui însemnări de prin ziare a publicat o cărticică de buzunar numită “Note de drumeţie prin Dobrogea”. Se pare că drumurile sale s-au schimbat mereu la Mangalia pentru că aproape toate reportajele încep invariabil cu asemenea formule: ”Lăsăm în urmă sălciile bătrâne cu ramurile plecate spre luciul nemişcat al bălţii din preajma Mangaliei. Pe marginea lacului, străjuit de stufăriş bogat-adăpostitor de raţe sălbatice şi larve de ţânţari, pescăruşi de mare şi cormorani îşi iau zborul în pâlcuri, la zgomotul sacadat al maşinii.”
Satul 2 Mai îi apare reporterului foarte pitoresc: ”case curat zugrăvite, curţi îngrijite, cu împrejmuiri de şipci, mai toate boite în verde. La porţi, pe bănci de lemn – la toate porţile curţilor sunt fixate bănci – stau la soare oameni spâni cu toţii, înalţi şi spătoşi. Cei mai tineri cu obrajii de copil, cei mai în vârstă cu pielea feţei încreţită în mii de riduri ca o foaie de hârtie pe care ai despărţit-o după ce ai făcut-o mai întâi ghemotoc în mâini. Câte trei, patru sau cinci inşi pe o laviţă, scapeţii stau nemişcaţi şi tăcuţi ca nişte stane de piatră, privind cu ochii ficşi în gol, fără să clipească măcar din gene, fără să vorbească între ei, meditând cu gândul duşi la cine ce ştie ce mistică a sectei lor.
Un lucru pare ciudat în “2 Mai”. Șoseaua ce taie satul în două e lungă de vreo trei kilometri. Ea trece prin mijlocul celor două şiruri de gospodării curate, îngrijite cu meticulositate. Bărbaţii stau pe la porţile curţilor şi aşa i-am văzut totdeauna şi dimineaţa şi la amiază şi în amurg, ori de câte ori am trecut pe acolo. Copii n-am întâlnit ca în alte sate, jucându-se în colbul şoselei, agitând mâinile, chiuind la trecerea automobilelor sau, mai mult, în joacă decât în răutate aruncând cu pietre în urma maşinii. Femei de asemenea nu am zărit pe nicăieri cât am străbătut şoseaua satului. Curţlle goale şi tăcute fixează persistent pe buze şi în minte inevitabila întrebare: Cine îngrijeşte cu atâta drag de ordine şi curăţenie toate gospodăriile acestea? Bărbaţii stau la porţi, copii nu sunt în sat, iar femeile sunt nevăzute. Sat de celibatari?”
M-am bucurat mult pentru că s-a mai găsit cineva și l-a recuperat din uitare pe Mihail Kogălniceanu, artizanul Dobrogei moderne, ca să ne amintească despre rolul lui în viața provinciei redevenită românească, cum au iubit politicienii locul acesta arid și sălbăticit de veacuri, ce exemplu a dat acest providențial istoric, publicist, om politic celor ce au venit după el. Este frumos bustul lui Kogălniceanu, iar Dobrogea – atât de săracă în monumente – a primit un dar prețios.
Aurelia LĂPUȘAN, 4 aprilie 2019, pentru Mangalia News.
(Foto: Coperta Monografiei satului 2 Mai, tipărită de Primăria comunei Limanu, cu ocazia dezvelirii bustului din bronz al lui Mihail Kogălniceanu, realizat de sculptorul Mihai Buculei). Articolele despre acest eveniment cultural deosebit pot fi citite aici.
Mangalia News, Sâmbătă, 5 mai 2019.
