VIITORUL LUMII: ANALFABETISMUL
(Mihai Nadin, „Civilizaţia analfabetismului”).
Articol scris de
Am primit cartea profesorului Mihai Nadin, „Civilizaţia analfabetismului”, de la preotul Mihai Hau, consilier patriarhal şi unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali ai teologiei, cu precizarea că este cea mai bună carte pe care a citit-o în ultimii 25 de ani.
O încoronez şi eu cu acelaşi atribut. La începutul lunii februarie, l-am întâlnit la Bucureşti pe autor şi l-am întrebat despre sensul în care ne îndreaptă evoluţia tehnologiei şi despre supravieţuirea „alfabetizaţilor” în lumea analfabetă de mâine.
Profesorul MIHAI NADIN, pentru Q Magazine:
Ce înseamnă analfabetismul pentru Mihai Nadin?
Suntem ceea ce facem! Aceasta se referă la munca noastră, la relațiile noastre sociale (inclusiv la viața de familie), la activitățile recreative. În procesul de a face ceea ce facem – fie că este vorba despre o descoperire științifică sau că facem sex, că dansăm, gătim sau ne dedăm la un act terorist, că îi ajutăm pe cei nevoiași, etc. – ne definim propria identitate.
Atunci când ceea ce facem nu mai necesită cititul și scrisul, definirea noastră prin exprimarea lingvistică – altfel spus, nevoia de alfabetizare – devine caracteristică civilizației analfabetismului. Este înlocuită de nevoia de a dobândi experiență și de a o transmite prin imagini, multimedia și o varietate de alte mijloace de expresie: animații, [0, 1] (i.e., alfabetul Boolean de 2 litere) și formule matematice și științifice.
Este un analfabetism relativ. Am colegi în mediul academic care nu au citit o carte în ultimii 20 de ani. Nivelul de exprimare lingvistică al unora dintre ei nu mi-ar fi permis să ajung în clasa a 3-a primară. Sunt însă uluitori în domeniul lor. Unii sunt neurochirurgi. Alții lucrează în radioastronomie. Unii sunt personalități remarcabile în genetică. Pentru a dobândi cunoașterea, ei folosesc limbaje specializate de o precizie extremă, dar cu o putere expresivă redusă. În cazul lor, până și lectura revistelor de specialitate este limitată. O întreagă cohortă de asistenți le selectează ceea ce pare a se apropia mai mult de interesele lor specifice (Politicienii nu sunt nici ei altfel: membrii cabinetului scriu pentru ei, sondajele îi informează „de unde bate vântul”).
Analfabetismul prezentărilor în PowerPoint merge până acolo încât vocabularul tuturor documentelor de tip PowerPoint postate pe Internet este mai limitat decât vocabularul unui absolvent de liceu de acum 30-40 de ani. Încă de la fondarea sa, Hollywood-ul a practicat dialogul de mai puțin de 800 de cuvinte. Dacă vreți să învățați limba engleză uitându-vă la filme, veți sfârși doar cu un vocabular parțial al limbii. Cei mai mulți americani sunt în situația asta.
Cine sunt „analfabeţii”?
La limita inferioară, rata analfabetismului este extrem de ridicată în rândul celor care abandonează liceul, al săracilor și al gamerilor. Financial Times a raportat recent că oamenii de afaceri din Marea Britanie au probleme cu aritmetica. Studenții sunt tot mai puțin dispuși să citească mai mult de 2 – 3 pagini. Abilitatea lor de a scrie un text coerent – care să nu fie preluat de pe net – este și mai redusă.
Născut la 2 februarie 1938 la Braşov, Mihai NADIN s-a afirmat încă din anii 70 ca scriitor şi filosof, inițiind noua ştiinţă a esteticii informaţionale.
În paralel cu progresul spectaculos din domeniul recunoașterii vorbirii – Cortana, Siri – nevoia de a citi dispare. Wikipedia citește textul în locul dumneavoastră. Mai mult încă, dacă doriți să postați pe Wikipedia, puteți dicta. Nimeni nu va ști vreodată dacă abilitățile dumneavoastră de scriere sunt reduse sau lipsesc cu desăvârșire. Referindu-mă la cine sunt adevărații analfabeți ai zilelor noastre, i-aș adăuga pe aceia care nu au gătit niciodată ceva din „te miri ce” și nu cunosc decât supa din conservă sau pachet. Sau pe aceia care nu s-au angajat niciodată într-o relație de familie, limitându-se la conveniența coabitării. Sau, pentru a da un alt exemplu, pe aceia care au „programat” ultimele războaie – incluzându-i aici și pe programatori – purtate de militari analfabeți, incapabili să citească fie și instrucțiunile de întreținere a armamentului lor sofisticat.
Spre deosebire de epoca civilizației alfabetismului, când nu era posibil să fii eficient decât în baza abilităților lingvistice, astăzi, a fi eficient înseamnă a te defini într-un univers al unor mijloace de expresie și comunicare extrem de limitate, dar extrem de eficiente. Suntem cu toții analfabeți în relație cu limba experților. Avem însă pretenții și dorințe care duc la nevoia creșterii în continuare a eficienței. Procesul ne silește să atingem un nivel de analfabetism ce ar putea afecta coeziunea societății. America de astăzi nu mai știe ce e coeziunea.
NU CONSUMĂM. SUNTEM CONSUMAȚI
Pornind de la principiul „suntem mai singuri, dar mai mulţi”, riscă alfabetizaţii să dispară, să fie izolați, să se exileze într-un univers tot mai mic?
Riscul la care vă referiți este real. În momentul în care tehnologia fie înlocuiește efortul uman, fie îl face tot mai fragmentat, resimțim o schimbare la nivelul condiției umane. Solidaritatea nu a fost niciodată o expresie a stării idealizate a unor oameni care să fie drăguți unii cu alții. Atunci când oamenii au nevoie unii de alții, sunt uniți. Dată fiind eficacitatea extremă în condițiile cunoașterii distribuite, a structurilor descentralizate de viețuire și de viață politică, indivizii depind tot mai puțin unii de alții.
În structura de tip alfabetist a familiei, dependențele reflectau foarte precis structura limbajului – verbul era bărbatul, substantivul era femeia, etc. Din moment ce nu mai avem nevoie unii de alții așa cum aveam în trecut, familia este înlocuită de un ansamblu diferit de relații – servicii sociale, centre de zi, grupuri de ajutor ad hoc. Nemaiavând timp să fim părinți, cumpărăm substituiri.
Individul autarhic nu are un simț al comunității și nici simțul apartenenței la ceva. Până și domnia legii și, cu atât mai mult, regulile bazate pe religie, este amendată. Iluzia este una de independență. Realitatea se rezumă, însă, la niveluri de dependență asemănătoare mai curând cu adicțiile. Gândiți-vă la tinerii care stau la coadă trei zile și trei nopți pentru ultimul gadget, pe care să îl cumpere pe credit – banii altora –, și de care se vor debarasa după un timp mai scurt decât cel necesar pentru a pune mâna pe el. Ei nu consumă. Sunt consumați.
Dacă astăzi, într-un minut, producem mai multă informaţie decât în toată istoria omenirii, chiar foloseşte TOATĂ această informaţie? Cum vă explicaţi paradoxul rafinării informaţiei direct proporţională cu o lume tot mai incultă?
Ca să fie clar: noi producem mai multe date, nu mai multă informație. Întrebarea dumneavoastră a surprins o eroare făcută de aproape oricine menționează era informației. Am făcut-o și eu. Doar datele asociate unui sens, unui înțeles – ceea ce se cheamă meaning în Engleză, sau Bedeutung în Germană – reprezintă informație. A afirma câte trilioane de dolari sunt tranzacționate la bursă înseamnă a furniza date. A asocia un sens acelei cantități. A afla câți bani sunt investiți în active pe termen lung înseamnă informație. Ne spune ce sume de bani sunt investite pentru pensii, sau alocate unor proiecte pe termen lung, cum ar fi întreținerea infrastructurii. Trebuie să clarific acest aspect deoarece mă întrebați cât de utile sunt datele. După cum a spus soția mea, „În era informației, cel mai greu este să obții informația de care ai nevoie.” Observația aceasta nu se referă doar la o căutare pe Google, ci arată cât de dificil este să asociezi datele cu scopul căutării.
Sistemele de navigare sunt mult mai bune deoarece în interacțiunea dintre cineva care caută informații, de pildă „Unde este cea mai apropiată frizerie?” și baza de date unde sunt stocate datele, utilizatorul joacă cel mai important rol. Nivelul de ignoranță pe care l-am atins în epoca big data reflectă faptul că am ajuns dependenți de artefacte care ne înlocuiesc propria judecată. Cum nu mai suntem dispuși să investim în făptura umană – a devenit prea scump – investim în mașini. Astfel, mulți dintre membrii societății devin, efectiv, inutili. Nu spun că asta trebuie să se întâmple; spun, mai curând, că acestea sunt alegerile pe care le fac oamenii. Nu ne sunt impuse, le facem noi când cumpărăm mai mult decât avem nevoie, deci pretindem încă și mai mult, la prețul cel mai scăzut cu putință.
PREVĂD O REVOLUŢIE DIGITALĂ
Studiaţi comportamentul uman versus tehnologie şi ştiinţă, şi în acelaşi timp anticipaţi evoluţii. Cu zeci de ani în urmă aţi prevăzut o tehnologizare completă în anul 2016 şi iată că se întâmplă. Spre ce ne îndreptăm într-un orizont de timp de 10-20 de ani?
Tot ceea ce îi prezint cititorului nu este rezultatul inspirației poetice și, cu atât mai puțin, al speculației. Am construit un model al schimbărilor societale succesive, inspirat din știința sistemelor complexe, îl puteti gasi pe YouTube. (n.r. – YouTube – A bifurcation called 2016.)
Aduc în discuție caracterul necesar al schimbărilor pe care le trăim. Atât timp cât ființele umane urmează un curs al acțiunii propulsat de dorința de a avea acces la tot la cel mai mic preț și cu cel mai mic efort, nevoia de eficiență ne va sili să atingem cicluri mai scurte de inovație și tipare mai rapid perturbatoare. Dacă motorul digital ar fi înlocuit numai abacul, doar cei care produceau abace și-ar fi pierdut slujba. Motorul digital îi înlocuiește, însă, pe toți aceia care, în cadrul societăților industriale, erau implicați în sarcini repetitive.
În următorii 10 ani, automatizarea va face să dispară, la nivel mondial, mai bine de 50 de milioane de locuri de muncă. Dată fiind creșterea populației – care în multe părți ale lumii a scăpat total de sub control – ne vom confrunta cu o situație în care câțiva vor ajunge să fie răspunzători de marea majoritate și, în consecință, vor avea o poziție de putere pe care nicio democrație nu ar putea-o accepta. De aceea, prevăd că în paralel cu automatizarea și mijloacele de control având la bază inteligența artificială, ar putea avea loc o revoluție digitală care va pune sub semnul întrebării tot ceea ce știm despre politică, forme de guvernare, proprietate și concepte similare care țin de viața socială.
Am participat la o emisiune de radio în care tema a fost digitalizarea în cultură şi am spus apăsat că un tur real prin Luvru nu poate fi comparat cu un tur virtual. Aparţin modelului tradiţionalist, pe cale de dispariţie sau unei din ce în ce mai mari minorităţi? (permiteţi-mi metafora antagonismului!)
Recent, în timpul unui concert minunat care a avut loc la Zurich, în care Herbert Blomstedt a dirijat o interpretare a lucrării Poesis de Ingvar Lundholm, cineva cu un iPhone a reușit să strice plăcerea ascultătorilor care i se aflau în preajmă. Ei bine, dacă va doriți o experiență artistică e de preferat să vă duceți să o vedeți, să o auziți, să o atingeți, să o mirosiți – și să sperați că barbarii digitali nu vor interveni. Asta nu înseamnă că nu veți fi supuși barbarismului acelora care confundă experiența estetică cu un exercițiu de înregistrare. La Hermitage, în St. Petersburg, Madonna Litta (atribuită lui Leonardo da Vinci) a devenit obiectul unor „selfie”-uri până într-acolo încât îți doreai să îi ții pe sălbatici la distanță. Totuși, nu i-aș recomanda niciodată cuiva să încerce să pătrundă semnificația acestei lucrări privind-o în cărți sau descarcând-o de pe Internet. (La Viena, unde oamenii au simțul umorului, li s-a oferit celor disperați să se vadă în Sărutul lui Gustav Klimt o reproducere mare a tabloului).
Din perspectiva înțelegerii mele, lucrurile se vor așeza până la urmă, astfel încât o minoritate va continua să pregătească supă acasă, din te miri ce, în timp ce alții își vor încălzi supa la conservă fără să realizeze vreodată ce pierd. Unii vor merge la concerte și la muzee, alții vor continua să consume arta „la conservă”.
Publicul nu mai știe diferența dintre original și copie.
Vă invităm să citiți articolul integral pe qmagazine.ro/viitorul-lumii-analfabetismul
