Ananie Gagniuc – 10 ANI DE C.U.C. 🤗

    0
    958

    Ananie Gagniuc – 10 ANI DE C.U.C. 🤗

    (Acest text se dorește a fi o șarjă amicală pentru membrii Clubului Umoriștilor Constănțeni, club care împlinește, pe 13 decembrie, zece ani de existență). Ananie Gagniuc.

    Acum 10 ani, când C.U.C.-ul lua ființă, eu eram într-o anatomică ședință, pe masa de operație, operație pe coloană, pregătit să plec întru vecie și veșnicie. M-au ales președinte de onoare, în contumacie. Fondatorii se gândeau să aibă un far călăuzitor în umor, să fie cineva „moțul”, siguri fiind că voi da colțul… Unii dintre ei nici nu mă cunoșteau.

    Președintele ales, Norea Dan a și spus „Să-l cunosc, sper să apuc. Ce nume-i ăsta, Gagniuc?” Florentina Loredana Dalian s-a ofensat și confesat „Îți vine la sfinți să te rogi! Chiar așa, punem președinți doar boșorogi? Hodorogi?”

    Regretata epigramistă Mioara Vineș mi-a luat apărarea: „E băiat bun. Suntem vecini. În fiecare dimineață îl văd venind acasă, după lungi plimbări, pe trei cărări. Dă și bună ziua fiecăruia, apoi pleacă, rostind „Ți-ai dreacului!” Până și vecina lui Aurică Lăzăroiu (la Cenaclul Literar Mihail Sadoveanu” – coordonator) a fost de partea mea, că eu pe partea stângă dorm, de obicei.

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    La vremea aceea, profesorul de fizică (la băieți și fizicul, la fete) Petru Brumă era la vârsta mea de-acum, mereu pe drum, cu zvâc și nerv în vene, atunci nu scria schaltiniene, dar avea porniri rebele și compunea brumărele. Singurul procuror cu umor, Ionuț-Daniel Țucă, abia trecea de majorat, devenea bărbat și-afla diferența între rondeluri și rondele.

    Istoricul Traian Brătianu mergea pe la congrese, sociologul și jurnalistul Ion Tita-Calin avea alte interese, ofițerului Ruse Ion nici că să-i pese… Până și caricaturistul Nastase Leonte a-nceput, mai moale, cu femeile s-o lase. Liviu Kaiter, al meu conviv, era încă activ. Aurel Lăzăroiu făcea tot soiu de activități prin militare unități, Luminita Scarlat se ținea de pictat, Claudiu Contevici era cu triada fotbal, bere și mici, Aron Petru nici n-auzise de CUC, Simona Callas de Gagniuc… Etc.

    Și uite-așa, cu acești oameni de geniu, clubul a-mplinit un deceniu!… Desigur, exagerez, nu cu… cu(!)vântul „geniu”, ci că mai sunt câteva zile până pe 13 decembrie, când C.U.C.-ul vom aniversa și ne-om îmbăta… Na!

    În foto – Lansarea cărții „Fabrica de umor” (moment în care am citit acest text). 🤪


    Mangalia News, 07.11.2018.



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply