S-a născut prima companie productivă de stat, dar cu nume și management olandez

0
2871

Ministerul Economiei a anunțat că a finalizat negocierile pentru contractul de asociere cu constructorul olandez Damen Shipyards Group la Șantierului Naval 2 Mai SA (cunoscut și ca fostul Șantier Naval Mangalia, ulterior redenumit Șantierul naval Daewoo), urmând ca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SN 2 Mai să aprobe termenii și condițiile asocierii cu Damen.

Ministrul economiei, Dănuț Andrușca, a informat Guvernul că ”învățând din greșelile trecutului, noua asociere româno-olandeză este așezată pe baze solide și sustenabile”.

El și-a luat, de asemenea, angajamentul că Statul român nu va ajunge niciodată să-și diminueze participația majoritară la Șantierul DMHI Mangalia și că forța de muncă calificată nu va fi supusă restructurărilor.

Părțile au semnat raportul final de negociere referitor la contractul de transfer de acțiuni și vânzare de creanțe și la contractul de asociere care reglementează condițiile în care se va organiza și va funcționa Santierul DMHI Mangalia (care urmează să-și schimbe denumirea după implementarea documentelor tranzacției).

Negocierile privind termenii și condițiile în care va funcționa societatea mixtă (româno-olandeză), precum și cele privind contractul de transfer de acțiuni și vânzare de creanțe s-au întins pe parcursul a aproape trei luni.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

In martie acest an, Ministerul Economiei anunța că va renunța la exercitarea dreptului de preferinta cu privire la achizitia pachetului de actiuni detinut de Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. Mangalia, urmand ca, ulterior, Damen Shypyards Group sa cesioneze, cu titlu gratuit, catre Santierul Naval 2 Mai SA, 2% din pachetul de actiuni, astfel incat structura de actionariat a Societatii Mixte care rezulta in urma asocierii sa arate astfel: 51% statul român, prin Ministerul Economiei – deținător al companiei Șantierul Naval 2 Mai SA și 49% Damen Shipyards Group”.

​În 2017, Damen Shipyards Group, cel mai mare constructor naval olandez, a încheiat un contract cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziționarea cotei sale majoritare în Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). Constructorul olandez deține în România un șantier naval în Galați.

Șantierul naval Mangalia, situat pe coasta de est a Mării Negre, are o suprafață de 980.000 de metri pătrati, are trei docuri uscate cu o lungime totala de 982 de metri și un spațiu de prindere de 1,6 kilometri. (sursa: realitateafinanciara.net).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply