O profesoară de liceu detonează bomba : “Încă un pic si noi, profesorii, vom ajunge slugile elevilor!”

0
1772

Stimată redactie,

Poate că ar fi cazul, în loc să bateți apa în piuă cu problemele divorțurilor și amantlâcurilor, să luați în discuție și problemele legate de educația copiilor noștri. Ei sunt viitorul acestei tări și, la cum se prezintă tânăra generație de azi, parcă nu avem prea multe motive să stăm liniștiți cu privire la soarta țării.
Sunt cadru didactic de aproape 40 de ani, am predat, pot spune, în ambele “orânduiri”, dar nu mă pot obișnui nici în ruptul capului cu această libertate deșănțată și democrație prost înțeleasă, promovată în învățământ. Încă puțin si noi, profesorii, vom fi considerați subordonații elevilor!
Cum este posibil să primesc, la ore, eleve care se prezintă ca și cum nu ar veni la scoală, ci pe centură, la produs? Ce fel de părinți pot fi aceia, care acceptă ca fiicele lor să vină la ore vopsite, cu unghiile de juma de metru, cu fusta abia acoperindu-le fundul, cu decolteul până la buric?!? Sau ei, băieții, cu tunsori golănești, pantalonii cu turul căzut, lanțuri pe la mâini?!?… Și să știți că nu m-aș fi impacientat, dacă din punct de vedere al învățăturii, copiii ar fi stat bine. Dar, domnilor, sunt praf! E o generație care nu mai știe cine i-au fost înaintașii, cum să scrie corect gramatical, cum arată țara lor si care sunt legile care guvernează natura.

Eu nu sunt neapărat o nostalgică, accept schimbarea, însă nu oricum. Stiu ca s-au tot făcut emisiuni despre uniformele scolare și despre haosul din școli. Nu vreau sa intru in detaliile conflictului aproape sângeros, in care am intrat cu părintii clasei a cărei dirigintă sunt, în momentul în care le-am spus clar că refuz să-i primesc la oră – eu predau matematica – pe cei care nu vin îmbrăcați și tunsi regulamentar…
Astea sunt subiectele care ar trebui să ne doară, și nu boșorogii deraiați, care se îndrăgostesc de puștoaicele de pe Facebook!
Cu stimă,
Olga Grigorescu, profesor de  matematică, 62 de ani.

Sursa: femeide10.ro. (Foto: Adevarul.ro).

 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply