În 1598 Mihai Viteazul reușește să-și asigure tronul Țării Românești. În același an se întâmplau în Transilvania mari schimbări. Sigismund Bathory, nemaiputând suporta permanenta încordare dată de factorii externi (austrieci, otomani, polonezi), se hotărăște la începutul lui aprilie să părăsească tronul cedându-l împăratului Rudolf, primind în schimb două ducate în Silezia. După câteva luni, văzând că noile posesiuni erau mult mai sărace decât frumoasa Transilvanie, se întoarce pe ascuns, Dieta îl proclamă principe, iar comisarii trimiși de Rudolf să guverneze țara sunt arestați.
După alte câteva luni, conform vorbei lui Mihai Viteazul despre el ”nu știe nici ce face, nici ce vrea”, Sigismund părăsește din nou țara lăsându-l în loc pe vărul său, cardinalul Andrei Bathory, în martie 1599. Acesta la îndemnul polonezilor reia legăturile cu turcii. Mihai era acum înconjurat de inamici din toate părțile, fapt ce ar fi dus până la urmă la pierderea domniei. Mai mult, noul principe al Transilvaniei îi trimisese vorbă să cedeze tronul. Mihai Viteazul îi propune lui Rudolf să-l atace pe Andrei Bathory. Când sosește răspunsul afirmativ, Mihai se afla aproape de graniță, în tabăra de la Ploiești. Planul era ca Mihai să atace din sud, iar din apus generalul imperial Giorgio Basta. Cum Basta întârzia și iarna se apropia, Mihai pleacă singur la luptă. Campania fusese bine plănuită încât acțiunea din Ardeal poate servi ca model de tactică militară. Un corp de oaste mai mare condus de domnul însuși trece munții prin pasul Buzăului pe 5 octombrie. Se unește cu un corp de secui care erau nemulțumiți de politica principelui care le luase privilegiile. Împreună ajung la satul Tălmaciu, la S-E de Sibiu. Aici se face joncțiunea cu corpul de armată condus de frații Buzești și Baba Novac.
Pe 18 octombrie 1599, lângă satul Șelimbăr(Șelimberg) care fusese ocupat de Mihai, se dă lupta. Au loc multe atacuri și contraatacuri. La un moment dat, biruința părea că e de partea cardinalului. Atunci, întocmai ca la Călugăreni, Mihai intervine personal. Își îmbărbătează trupele, cerându-le să-și facă datoria și chiar se aruncă la atac ”cu mai mare vitejie și îndrăzneală”. Trupele lui Bathory sunt încercuite. Principele însoțit de câțiva nemești(boieri) fug cu gândul să treacă în Moldova. Sibiul se supune imediat. Peste 3 zile, adică pe 21 octombrie, Mihai intră în Alba-Iulia. Voievodul era călare pe un cal roib, purta o tunică albă și, pe deasupra, o manta de aceeași culoare, având brodați, cu fir, mai mulți șoimi. Pe cap avea binecunoscuta cușmă, al cărei surguciu, cu pene de cocor, era prins printr-o copcă de aur. Sabia, bătută în rubine, atârna în stânga. Ciorapii erau de mătase albă, cizmele din săftian galben. Opt slujitori frumos îmbrăcați, duceau de frâu opt cai minunați, cu șeile bogat împodobite. Veneau apoi trâmbițașii și după aceștia, lăutarii zicând din viori. De o parte și de alta a voievodului, plecate spre pământ, erau purtate steagurile luate de la Andrei Bathory.
La porțile orașului Mihai primește cheile orașului de la episcopul Napragy. Curând după aceea i se aduc 22 de care pline cu bogății, vistieria cardinalului având peste 200.000 de flori. S-au găsit, printre altele, vase din argint masiv, așa de grele încât unul nu putea fi ridicat de doi oameni. Nobilii unguri i se închină, orașele și cetățile, cu execpția câtorva din N-V, în care apucaseră să intre ostașii lui Basta, fac la fel. Întreaga țară era la picioarele lui Mihai Viteazul. Între timp, Andrei Bathory urmărit de secui, e ajuns din urmă în coliba unui păstor din munți și ucis cu toporul. Capul, purtând două răni, e dus la Alba Iulia și prezentat lui Mihai. Acesta poruncește să se aducă și trupul și-i face o înmormântare frumoasă, mergând însuși cu lumânarea aprinsă, în mână, după coșciug.
Campania din Moldova. Unirea Țărilor Române
Continuarea, în istorie-pe-scurt.ro
